Politică

Liberalii îl fac președinte pe plagiatorul Ciucă

Liberalii se reunesc, duminică, într-un Congres extraordinar, la Palatul Parlamentului, pentru a-şi alege din nou preşedintele, la doar şase luni de la ultimul congres, în care 5.000 de delegaţi îl aleseseră pe Florin Cîţu la şefia partidului, după o campanie dură şi plină de atacuri între acesta şi fostul preşedinte Ludovic Orban. De data aceasta, la Congresul organizat în grabă vor participa doar 1.300 de delegaţi, din întreaga ţară. PNL îl numește, astăzi, lider absolut peste PNL pe generalul plagiator, Nicolae Ciucă.

Ca şi Florin Cîţu, când a preluat şefia partidului în septembrie 2021, şi Nicolae Ciucă a avut nevoie de o derogare de la partid pentru a candida, pentru că nu îndeplinea condiţia de vechime în partid, de 5 ani, potrivit statutului.

Europarlamentarul PNL Mircea Hava a criticat public, cu două zile înainte de Congres, faptul că liberalii trebuie să aleagă un candidat unic în fruntea partidului. 

”Credibilitatea Partidului Naţional Liberal nu poate şi nu trebuie să depindă doar de un om. Că e Ciucă sau altcineva. Dacă eşti solist, eşti doar tu şi instrumentul, dacă eşti prim-ministru sau preşedinte de partid, îţi trebuie o echipă, a spus Hava, care consideră că este ”modelul de alegeri în care nu există un înfrânt ci, de fapt, pierde tot partidul”. 

Lasă un răspuns

Back to top button