Știrile 60m.RO

BREAKING – Prima reacție a Kremlinului după excluderea Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului de la ONU

Administraţia Vladimir Putin s-a declarat „dezamăgită”, joi seară, de hotărârea Adunării Generale ONU privind excluderea Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului şi a anunţat că îşi va apăra interesele „prin toate mijloacele legale”.

Administraţia Vladimir Putin s-a declarat „dezamăgită”, joi seară, de hotărârea Adunării Generale ONU privind excluderea Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului şi a anunţat că îşi va apăra interesele „prin toate mijloacele legale”.

„Suntem dezamăgiţi şi vom continua să ne apărărm interesele prin toate mijloacele legale şi să oferim explicaţii”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de postul de televiziune Sky News şi de cotidianul Le Figaro, notează news.ro.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis, joi după-amiază, suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, din cauza actelor de agresiune comise în cursul invaziei militare în Ucraina. Proiectul de rezoluţie privind suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului a fost adoptat cu 93 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 58 de abţineri.

Proiectul de rezoluţie a fost iniţiat în contextul acuzaţiilor privind încălcări ale drepturilor omului de către Rusia. Consiliul Drepturilor Omului a exprimat „preocupări grave” referitoare la informaţiile despre „încălcări grave şi sistematice”, despre „abuzuri asupra drepturilor omului” şi „încălcări ale dreptului umanitar internaţional” comise de Rusia prin invazia militară în Ucraina.

China a votat împotriva suspendării Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului. „O astfel de abordare în Consiliul Drepturilor Omului va crea un precedent periculos, cu efecte grave”, a afirmat ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun.

Lasă un răspuns

Back to top button