Politică

Bipolaritatea Traian Băsescu – Petrov, un moment reprobabil pentru România

Nu știu dacă în contextul actual este bine să o spun sau nu, dar toată viața l-am iubit pe Dostoievski şi întreaga lume pe care acesta a creat-o. Fascinația pentru acestă lume vine din modul în care a reușit să reconstruiască realitatea sufletului omenesc privind în interior, iar nu în aceea a adevărului aparent din lumea exterioară.

Dostoievski, mai mult ca oricine, ne-a arătat, prin viaţa sufletească a eroilor săi, eterogenitatea elementelor care compun conştiinţa omenească. Astfel, eroii săi cunosc o duplicitate a existenţei lor şi manevrează cârma vieţii într-o atmosferă de orientări bipolare. Toţi oamenii se contrazic succesiv de-a lungul unei vieţi, dar în eroii lui Dostoievski, contradicţia coexistă și antinomia e simultană. Toată opera lui Dostoievski este un carusel al complexităţilor şi al ciudăţeniilor cu care se confruntă ființa umană. Personajele sunt Sisifii propriilor lor gânduri, ei întind mâna lor crispată, dar mâna le dibuie în întuneric şi în noaptea îndoielii lor, încearcă marea cu degetul. În veşnicele întrebări, pe care şi le pun asupra rostului lor, ei îşi ascut tăişul ideii şi nervilor, de parcă viaţa nu ar avea alt rost decât să îi ţină pe marginile prăpastiei nebuniei. Dostoievski este maestru în a crea oameni-păpuşi, prizonieri ai unor idei fixe.

Și dacă vorbim despre măiestrie, există și în România post-decembristă o infinită măiestrie de a adula personaje obscure și mediocre, genul acela de oameni-păpuși prizonieri ai promiscuității morale. Petrov, pe numele său Traian Băsescu, se poate regăsi cu ușurință în pleiada de personaje dostoievskiene prin similitudinea cu Svidrigailov din romanul Crimă și pedeapsă. Un personaj sumbru, cinic și imoral din lumea întunecată a Petersburgului, un fel de precursor ale unui animal politic, căruia Revoluția din 1989 i-a dat naștere, alături de Ion Iliescu.

La fel ca Svidrigailov, Traian Băsescu a crescut peste noapte pe spinarea și pe necazurile altora. A vândut tot ce a putut, de la blugi și țigări până la flotă și……. suflete, iar dacă toate acestea nu ar crea o perplexitate raportată la imoralitatea sa, ceea ce este surprinzător pentru mulți dintre noi este apetența cu care poporul român încă mai acordă încredere unor personaje precum Băsescu. Încă nu ne-am săturat să privim înscenări de sinucideri, lacrimi și suspine, leșinuri și AVC-uri televizate. Este tocmai acea orientare bipolară pe care o regăsim în opera lui Dostoievski. Cel mai probabil numele Petrov a fost o ales ca o oglindire a caracterului lui Băsescu, ce poate include această bipolaritate, pe lângă afinitățile pentru ruși sau pentru alcool.

Astăzi teatrul băsescian continuă cu piesa Apartamentul cu trei camere. După o modestă reprezentație în Dragă Stolo și Rușine Dinu Patriciu!, Băsescu a studiat intens la Academia de Sinucideri și AVC-uri televizate și l-a trimis pe inegalabilul Rareș Bogdan la aeroport să ne spună că este într-o situație de tot rahatul. Până la finalul reprezentației se pare că acest Crucișător neobosit, și când spun asta mă refer la gândirea derutantă a lui Băsescu, mizează pe bunul-simț și pe înțelepciunea străveche românească, potrivit căreia suntem îndemnați să nu lovim omul când vedem că este la pământ. Este un principiu de viață nobil și respectabil, însă acest principiu poate fi aplicat atunci când ne referim la persoane care au cel puțin un strop de moralitate, iar moralitatea nu a fost niciodată apanajul lui Traian Băsescu. Zilele trecute, Ion Cristoiu îl condamna pe angajatul Poștei Române care, în timp ce suna de zor la poarta lui Traian Băsescu, făcea declarații despre corespondența pe care o are de înmânat și despre probitatea morală a lui Traian Băsescu. Demersul lui Cristoiu, chiar dacă se înscrie în registrul înțelepciunii despre care aminteam, este pe alocuri plin de zel.

Mi se pare că pentru Traian Băsescu trebuie să vină o zi a scadenței, iar această zi este o necesitate pentru poporul român care a fost timp de 10 ani umilit și ținut în teroarea zornăitului de cătușe comandate. Justiția televizată și justiția târzie, pentru mine, sunt inutile, iar legea care anulează toate drepturile foștilor președinți care au colaborat cu Securitatea este o necesitate legislativă care să garanteze cetățenilor echitatea acestor privilegii. Zeci de ani colaborarea lui Băsescu cu Securitatea a fost mai mult decât discutată în România.

Cu toate astea Petrov a condus 10 ani destinele României, timp în care a avut și răgazul și șiretenia de a-și asigura viitorul cel puțin din punct de vedere financiar, iar odrasele sale, alături de Elena Udrea nu s-au sfiit să ne etalze luxul orbitor la care mulți dintre români nici nu îndrăznesc să viseze. Faptul că azi se plânge că ar vrea un amărat de apartament cu trei camere lângă metrou și cu câteva magazine în apropriere este o dovadă în plus că josnicia unui asemenea personaj are cote maxime, iar acest maxim este o valoare dată doar de mintea unui om de o asemenea mârșăvie.

Citește în continuare pe blogul lui Ciprian Demeter

Lasă un răspuns

Back to top button