Știrile 60m.RO

Momentul în care elicopterele ucrainene lovesc depozitul de petrol din Belgorod VIDEO

În cursul nopții de joi înspre vineri un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de petrol din Belgorod )Rus, autoritățile locale anunțând că două persoane au fost rănite și că incendiul a izbucnit ca urmare a atacurilor aeriene ale forțelor armate ale Ucrainei.

Un elicopter MI-24 al armatei Ucrainei ar fi fost surprins zburând în zona Belgorodului, la mică altitudine, în cursul nopții.

Imagini distribuite pe platformele social media au surprins momentul în care elicopterele ucrainene lovesc un depozit de petrol din Belgorod, oraș rusesc aflat la aproximativ 40 de kilometri nord de granița cu Ucraina, informează Hotnews.ro.

Acest oraș cu o populație de peste 350.000 de locuitori este un nod important pentru forțele armate rusești, numeroase trupe și echipamente, precum și o cantitate considerabilă de combustibil și muniții, fiind transferate aici înaintea declanșării invaziei de către președintele Vladimir Putin datorită proximității sale față de granița cu Ucraina.

Kremlinul susține că atacul forțelor ucrainene asupra unui depozit de combustibil din orașul rus Belgorod „nu a creat condiții confortabile” pentru a continua discuțiile de pace cu Kiev, scrie Reuters. Rusia a acuzat vineri Ucraina că a atacat depozitul de combustibil, dar autoritățile ucrainene nu au reacționat până acum.

Adresându-se reporterilor la o conferință telefonică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că autoritățile fac totul pentru a reorganiza lanțul de aprovizionare cu combustibil și pentru a evita întreruperea aprovizionării cu energie în Belgorod.

Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, spune că nu poate nici să confirme, nici să infirme relatările potrivit cărora aviația Ucrainei ar fi implicată în atacul asupra depozitului de petrol din Belgorod. Kuleba a susținut că nu deține informații militare, precizează Reuters.

Imagini distribuite ulterior pe Twitter arată două elicoptere ale forțelor armate ucrainene lansând mai multe rachete asupra depozitului de petrol, atacul fiind imediat urmat de o explozie puternică.

Lee, unul dintre cei mai citați analiști militari de presa occidentală după izbucnirea războiului din Ucraina, își exprima în urmă cu o zi uluirea într-un interviu acordat publicației The Washington Post față de faptul că armata rusă a ajuns să recurgă la fân, covoare și crengi pentru a-și camufla vehiculele.

Atacul asupra depozitului de petrol din Belgorod pare a fi primul atac confirmat al forțelor armate ucrainene pe teritoriul rus de la izbucnirea războiului pe 24 februarie.

Orașul Belgorod a fost zguduit marți seara de o explozie puternică la un depozit de muniții însă cauzele acesteia sunt deocamdată neclare, nefiind confirmat că el a fost atacat de forțele aeriene ale Ucrainei.

Guvernatorul regional Viaceslav Gladkov a declarat că este posibil ca exploziile să se fi produs din cauza unui incendiu la un depozit de muniții însă că sursa acestuia este necunoscută.

Lasă un răspuns

Back to top button