România avea cândva viață în fiecare sat. Se auzeau vacile mulgându-se, porcii grohăind în cotețe, iar curțile erau pline de găini. În fiecare comună funcționa o fermă zootehnică – de lapte, de carne, de păsări. Țăranii aveau de lucru, copiii aveau ce mânca, iar statul român exporta produse alimentare. Eram o țară hrănită din propriile brațe, o economie care își susținea poporul.
Totul a fost distrus după 1990 cu o viteză criminală. Sub pretextul „reformei”, fermele au fost lichidate, animalele vândute pe nimic, utilajele furate, halele demolate. A fost un jaf planificat, o lovitură dată economiei rurale. Milioane de oameni au rămas fără locuri de muncă, iar satele s-au golit. România a trecut de la producător la importator, pierzându-și complet suveranitatea alimentară.
Astăzi, nu mai există ferme de vaci, nici de porci, nici de păsări. Grajdurile au devenit ruine, iar în locul lor cresc bălării. Din bogăția de odinioară au mai rămas doar case care se prăbușesc și amintirea unei lumi care știa să muncească. Importăm carne, lapte, ouă și chiar făină — în timp ce pământul nostru, cel mai fertil din Europa, zace nelucrat.
Aceasta nu este o simplă greșeală istorică. Este o crimă împotriva poporului român, comisă de guverne trădătoare care au vândut tot, până și hrana de pe masa oamenilor. Țara care odinioară hrănea milioane a ajuns să cerșească din import. Zootehnia românească nu a dispărut natural — a fost ucisă cu bună știință, iar cei vinovați încă pozează în reformatori.
