Știrile 60m.RO

Zelenski: Unii membri NATO sunt hipnotizaţi de agresiunea rusă. Ucraina se bazează mai degrabă pe sprijinul partenerilor internaţionali, decât pe cel al NATO

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, marţi, în cadrul videoconferinţei cu liderii Forţei expediţionare comune (JEF), condusă de Marea Britanie, că unii membri NATO sunt ”hipnotizaţi de agresiunea rusă”. De aceea, Ucraina se bazează mai degrabă pe sprijinul partenerilor internaţionali, decât pe cel al alianţei NATO. De asemenea, el a solicitat un embargo comercial complet şi a precizat că armamentul livrat de statele occidentale este folosit în 20 de ore, conform BBC, informează News.ro.

“Desigur, Ucraina nu este membră NATO, înţelegem asta. Am auzit de mulţi ani despre uşile deschise, dar am auzit şi că nu putem intra pe acele uşi”, a precizat Zelenski, referindu-se la politica porţilor deschise.

El a spus că alte ţări care se învecinează cu Rusia ar trebui să se gândească la ”capacităţile lor independente de apărare” în afara NATO.

”Cantitatea pe care o primim pe săptămână este folosită de obicei de noi în 20 de ore”, a adăugat el, făcând referire la furnizarea de provizii din Marea Britanie şi alte state, care se epuizează rapid.

Drept urmare, echipamentul rusesc capturat şi echipamentul vechi din era sovietică au fost puse în funcţiune, a spus el.

Şeful statului ucrainean a salutat sancţiunile occidentale, dar a spus că nu sunt suficiente pentru a pune capăt agresiunii ruse şi a cerut un embargo comercial complet.

El a criticat firmele care au continuat să facă afaceri cu Rusia.

”Navele marinei ruse ar trebui să aibă interdicţie să acceseze porturile din întreaga lume şi toate băncile ruse să fie excluse din sistemul internaţional SWIFT”, a mai menţionat el.

Zelenski a spus că NATO este ”cea mai puternică alianţă din lume”, dar ”unii dintre membrii acestei alianţe sunt hipnotizaţi de agresiunea rusă”.

”Auzim o mulţime de conversaţii despre cel de-Al Treilea Război Mondial, despre care se presupune că ar putea începe dacă NATO va închide spaţiul ucrainean pentru rachete şi avioane ruseşti şi, prin urmare, zona umanitară de excludere aeriană nu a fost încă stabilită”, a spus el.

”Acest lucru permite armatei ruse să bombardeze oraşe paşnice şi să arunce în aer blocuri de locuinţe, spitale şi şcoli. Patru clădiri cu mai multe etaje din Kiev au fost bombardate dimineaţa devreme, zeci de morţi”, a subliniat liderul ucrainean.

Lasă un răspuns

Back to top button