Știrile 60m.RO

Femeia însărcinată, scoasă pe targă din maternitatea bombardată din Mariupol, a murit

O femeie care se afla la maternitatea din Mariupol atunci când a fost bombardată, miercuri, a murit împreună copilul, potrivit The Associated Press, relatează CNN.

O imagine AP cu salvatori care transportau această femeie însărcinată şi rănită pe o targă afară din spitalul bombardat miercuri a fost larg preluată în lume, informează News.ro.

Potrivit AP, medici nu au avut timp să ia numele femeii, înante ca soţul şi tatăl acesteia să vină să ia trupul, pentru ca să nu ajungă într-una dintre gropile comune din Mariupol.

Cel puţin trei persoane au fost ucise miercuri în atacul de la Mariupol, în pofida unui armistiţiu de 12 ore, vizând să permită locuitorilor acestui oraş portuar să părăsească localitatea asediată de forţe ruse.

Consiliul Local din Mariupol a acuzat miercuri forţele ruse de bombardarea maternitţii.

Primarul din Mariupol, Adim Boicenko, a acuzat Rusia, tot săptămâna trecută, de ”genocid”, din cauză ca atacă ţinte civile.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat acest atac drept o ”atrocitate”.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acuzat – fără să prezinte dovezi în acest sens – joi, după ce s-a întâlnit cu omologul său Dmitro Kuleba în marja Forumului Diplomatic din Antalya, în sudul Turciei, că sptalul era o bază a Batalionului Azov şi că toţi pacienţii şi personalul spitalului fuseseră evacuaţi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a negat joi că Rusia a bombardat maternitatea şi a denunţat o ”provocare”.

Lasă un răspuns

Back to top button