Politică

China va suporta consecințele dacă ajută Rusia să evite sancțiunile occidentale

Beijingul va suporta ”cu siguranţă” consecinţe dacă va ajuta Moscova să evite sancţiunile drastice impuse din cauza invaziei în Ucraina, a avertizat consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, care urmează să se întâlnească luni la Roma cu un diplomat de rang înalt al Chinei, Yang Jiechi, conform Reuters.

Sullivan a declarat pentru CNN că Statele Unite sunt de părere că Beijingul era înştiinţat de planul Rusiei de a invada Ucraina înainte ca invazia să aibă loc, deşi este posibil ca statul chinez să nu fi înţeles întreaga amploare a planului.

În prezent, Washingtonul urmăreşte îndeaproape în ce măsură Beijingul a oferit sprijin economic sau material Rusiei şi ar impune consecinţe dacă ar face acest lucru.

”Îi comunicăm în mod direct, în privat, Beijingului că vor exista cu siguranţă consecinţe pentru sancţiunile ample, eforturile de sustragere de la acestea sau sprijinul acordat Rusiei de a le echiliba”, a spus Sullivan.

”Nu vom permite ca acest lucru să meargă mai departe şi să existe un colac de salvare pentru Rusia împotriva acestor sancţiuni economice din orice ţară şi oriunde în lume”, a mai precizat el.

Un înalt oficial al SUA a spus că războiul din Ucraina va fi o ”temă importantă” în timpul întâlnirii lui Sullivan cu Yang, care face parte dintr-un efort mai amplu al Washingtonului şi Beijingului de a menţine canale deschise de comunicare şi de a gestiona concurenţa dintre cele două mari economii ale lumii.

”Această întâlnire are loc în contextul războiului nejustificat şi brutal al Rusiei împotriva Ucrainei şi, deoarece China s-a alăturat Rusiei pentru a-şi promova propria viziune asupra ordinii mondiale, aşadar, mă aştept… ca cei doi să discute despre impactul războiul Rusiei în Ucrainei din perspectiva securităţii regionale şi globale”, potrivit oficialului american.

SUA au anunţat, sâmbătă, că vor furniza armament suplimentar în valoare de până la 200 de milioane de dolari forţelor ucrainene.

SUA şi aliaţii săi au impus sancţiuni ample, fără precedent, Rusiei, precum interdicţia importului de energie.

Beijingul, un partener comercial-cheie al Rusiei, a refuzat să califice acţiunile Rusiei drept invazie, deşi preşedintele chinez, Xi Jinping, a făcut apel la ”reţinere maximă” cu privire la situaţia din Ucraina săptămâna trecută, după o întâlnire virtuală cu cancelarul german, Olaf Scholz, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron.

Xi şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la impactul sancţiunilor asupra finanţelor la nivel mondial, aprovizionării cu energie, transporturilor şi lanţurilor de aprovizionare, pe fondul semnelor tot mai mari că sancţiunile occidentale limitează capacitatea Chinei de a cumpăra petrol rusesc.

 ”Dacă Sullivan crede că poate convinge China să participe la sancţiuni împotriva Rusiei, va fi dezamăgit”, a afirmat Hu Xijin, fost redactor-şef al cotidianului de stat Chinese Global Times, pe Twitter.

Sullivan se va întâlni la Roma şi cu Luigi Mattiolo, consilier diplomatic al premierului italian, Mario Draghi, pentru a continua coordonarea răspunsului comunităţii internaţionale puternic la ”războiul ales” preşedintelui Vladimir Putin, conform sursei citate.

Fondul Monetar Internaţional a anunţat că Beijingul riscă să nu atingă ţinta de creştere economică de 5.5% pentru 2022 din cauza războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Preşedintele FMI a precizat că a discutat cu banca centrală a Chinei pentru a convinge Rusia să încheie războiul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button