Știrile 60m.RO

Militarii ucraineni de pe Insula Șerpilor sunt în viață, dar sunt prizonieri ai armatei ruse

Grănicerii ucraineni de pe Insula Șerpilor, care au ajuns cunoscuți în lumea întreagă după ce i-au înjurat pe militarii ruși veniți să-i captureze, sunt în viață, a anunțat luni marina ucraineană. Ei sunt ținuți prizonieri de armata rusă.

„În privința marinarilor și grănicerilor care au fost luați prizoniweri de ocupanșii ruși pe Insula Șerpilor. Suntem foarte bucuroși să aflăm că frații noștri trăiesc și sunt bine!”, a scris Marina ucraineană luni într-un mesaj pe Facebook.

Forțele ucrainene acuză Rusia că nu a precizat și că a distrus complet infrastructura de pe insulă, rupând orice comunciație cu ea. 

Pe lângă grănicerii care se aflau pe insulă, rușii au luat în captivitate și echipajul unui vas civil care fusese trimis în misiune umanitară, pentru a-i ajuta pe militarii ucraineni de pe insulă, mai precizează marina Ucrainei, spunând că acesta este un act „ilegal” și o „violare a legilor războiului”. 

O înregistrare cu replica sfidătoare a ucrainenilor la adresa atacatorilor de pe Insula Șerpilor a făcut înconjurul lumii, ucrainenii folosind cuvinte grele la adresa rușilor.

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat într-o declarație că grănicerii au refuzat să se predea și au fost uciși, precizând că îi va decora post-mortem.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button