Știrile 60m.RO

Beijingul dezminte că un fragment dintr-o rachetă chinezească urmează să cadă pe Lună în martie şi contrazice experții

China dezminte luni că un fragment dintr-o rachetă care urmează să cadă în martie pe Lună provine de la lansatoarele sale, contrazicând astfel experții, relatează AFP.

Astronomul Bill Gray, care a pus la punct un program informatic care permite calcularea traiectoriei asteroizilor şi altor obiecte, a anunţat la sfârşitul lui ianuarie că acest fragment care se află în spaţiu şi care urmează să cadă la 4 martie este cea de a doua treaptă a unei rachete aparţinând companiei americane SpaceX.

Însă Bill Gray a revenit asupra acestui anunţ săptămâna trecută şi a recunoscut o eroare.

El a precizat că, de fapt, este vorba despre un element al uneirachete chineze lansată în 2014.

Ministerul chinez de Externe, contactat de AFP, a dezminţit acest lucru şi a dat asigurări că racheta respectivă ”a reintrat fără vreun pericol în atmosfera terestră şi a ars în întregime”.

Beijingul ”este ataşat în mod conştient viabilităţii pe termen lung a actvităţilor sale spaţiale”, dă asigurări presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.

Potrivit lui Bill Gray, al cărui program informatic este folosit de către programe de observare finanţate de către NASA, obiectul respectiv face parte dintr-o rachetă de tip Long March lansată la trimiterea în spaţiu a vehcului spaţial Chang’e 5-T1, în cadrul programului de explorare a Lunii al Agenţiei spaţiale chineze.

China a amplasat, la începutul lui 2019, un dispozitiv pe faţa ascunsă a Lunii – o premieră mondială.

În trecut, gigantul asiatic a pierdut controlul unor navete spaţiale, de exemplu în mai 2021, când ”cea mai mare parte” a primei treptei a unei rachete de tip Long March-5B s-a dezintegrat deasupra Oceanului Indian.

În 2020, fragmente din altă rachetă de tip Long March au căzut în sate din Coasta de Fildeş şi au cauzat pagube, însă să rănească pe cineva.

Lasă un răspuns

Back to top button