Ceea ce s-a întâmplat în 1989 nu a fost doar o schimbare politică, ci o execuție economică planificată. Sub pretextul libertății și al democrației, România a fost aruncată într-un haos economic dirijat, în care tot ceea ce însemna capital național, industrie, resurse și suveranitate economică a fost demontat piesă cu piesă. Fabrici, uzine, cooperative și institute de cercetare — coloana vertebrală a economiei — au fost lichidate în numele unei „reforme” care a servit, de fapt, intereselor străine.
În mai puțin de un deceniu, un stat industrializat a fost transformat într-o piață de consum. România a trecut de la a produce locomotive, oțel și utilaje, la a importa pâine congelată și haine second-hand. În spatele discursurilor despre modernizare, s-a ascuns un jaf național: privatizări trucate, contracte cu dedicație, distrugerea sistematică a capitalului românesc. Nicio țară nu și-a distrus cu atâta zel propriile capacități de producție cum a făcut-o România post-’89.
Astăzi trăim consecințele acelui asasinat economic. Nu mai avem industrie, iar tinerii noștri pleacă să muncească în fabricile altora. Agricultura e subjugată lanțurilor de supermarketuri, energia e controlată de corporații, iar băncile românești aproape au dispărut. Libertatea promisă în 1989 s-a transformat într-o dependență totală.
Adevărul crud este că scopul din 1989 nu a fost eliberarea poporului, ci subjugarea lui prin distrugerea economiei naționale. Iar un popor fără economie proprie nu este liber — este doar o colonie cu steag.
