Știrile 60m.RO

Drulă: este momentul unui „RESET”

La scurt timp după ce a preluat funcția de președinte al USR de la Dacian Cioloș, care a demisionat luni, după ce programul său a fost respins, Cătălin Drulă le-a transmis un mesaj colegilor din partid, pe grupurile interne, conform surselor Libertatea.

„Vă scriu acest mesaj într-un moment dificil pentru USR. Nu e primul prin care trece partidul nostru, dar am construit împreună cel mai democratic și cel mai transparent partid politic din România. Și tot împreună vom merge mai departe. Suntem singurul partid cu adevărat liberal din această țară și, în prezent, singurul partid de opoziție cu soluții pentru România”, a scris Drulă în mesaj. „Avem multă treabă de făcut în beneficiul alegătorilor noștri și al cetățenilor acestei țări. Și dispunem de resursele să ne facem această datorie. De la bun început am fost un partid viu, în care dezbaterea și uneori ciocnirea de idei au fost nu numai prezente, ci încurajate. Ne aprindem repede, suntem pasionați de ceea ce facem, dar în focul dezbaterii ne mai și scapă cuvinte. Cred că e momentul să ne uităm în jur, la colegii noștri. Împreună suntem cei care am muncit la creșterea acestui partid”, a mai transmis colegilor noul șef al USR, pe grupurile interne. El i-a mulțumit lui Dacian Cioloș pentru contribuția adusă în partid, apoi a spus că este momentul unui „RESET”. „Vreau să facem tot ce ține de noi să ștergem liniile de separare și să lucrăm uniți pentru viitor. E momentul unui RESET. Sau, cum se spunea pe vremea lui Ion Creangă, «cele rele să se spele, cele bune să se-adune». Îmi doresc să privim către viitor, să construim încrederea între noi. Și să dăm încredere României în noi”, mai precizează Drulă.

Un comentariu

  1. Mars! La puscarie cu voi, ca ne-ati mancat sufletul!
    Tradatori de neam si tara, ce vise mari visati sa ne vedeti robi pe langa voi cu certificatele voastre cu tot!

Lasă un răspuns

Back to top button