Noi tensiuni diplomatice între SUA și China. Washingtonul i-a dat Beijingului un ultimatum de 72 de ore pentru a-și închide consulatul din Houston

Autoritățile americane i-au dat Chinei un ultimatum de 72 de ore pentru a-și închide consultatul din Houston, Texas după un incident care riscă să escaladeze, anunță BBC, citat de Digi24 și The Guardian.
Decizia a fost adoptată în urma unui incident la consulatul Chinei în care mai mulți indivizi neidentificați au ars documente în coșurile de gunoi din zona exterioară a consulatului. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Morgan Ortagus a explicat miercuri într-un comunicat că a fost ordonată închiderea consulatului ”pentru a proteja proprietatea intelectuală americană şi informaţiile private americane”, anunță AFP și Reuters.
Aceasta a completat că Statele Unite nu vor ”tolera încălcările suveranității și încercările de intimidare a cetățenilor noștri, la fel cum nu am tolerat practicile comerciale neloiale ale Chinei, furtul de locuri de muncă americane”. De asemenea, purtătoare de cuvânt a evocat Convenția de la Viena, potrivit căreia statele ”au oligația de a nu se ameste în afacerile interne” ale țării gazdă.
Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a reacționat prompt, declarând că decizia este ”revoltătoare și nejustificată” și a amenințat Washingtonul cu ”represalii”.
„Este vorba de o provocare politică lansată unilateral de partea americană, care încalcă grav dreptul internaţional”, a denunţat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze Wang Wenbin.
Decizia vine după ce SUA au inculpat marţi doi cetăţeni chinezi pentru implicarea într-o campanie de spionaj cibernetic pe parcursul unui deceniu, care a avut ca ţintă contractori din sectorul apărării, cercetători în domeniul Covid-19 şi alte sute de victime.
China are cinci consulate în Statele Unite, cel din Houston, statul Texas fiind deschis în 1979 şi având înscrişi în registre 900.000 de cetăţeni chinezi.
Legăturile dintre Statele Unite și China s-au deteriorat în ultima perioadă în contextul în care Washingtonul a adoptat o poziție dură cu privire la China și a lansat un apel către comunitatea internațională să se alăture unei alianței anti-China.
În cadrul unei conferințe de presă cu omologul britanic Dominic Raab, după ce a avut în prealabil o întâlnire cu premierul Boris Johnson, șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a denunțat China ca fiind o țară agresivă, dând drept exemplu revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud, diferendele cu India și epidemia legată de coronavirus pe care, potrivit lui Pompeo, China a exploatat-o în mod ”inacceptabil”.
„Sperăm să putem construi o coaliţie care înţelege această ameninţare şi se va strădui colectiv să convingă Partidul Comunist Chinez că nu este în interesul său să aibă acest gen de comportament”, a declarat Mike Pompeo în faţa presei, avându-l alături pe ministrul britanic de externe Dominic Raab.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Colaps în Capitală: Bucureștenii riscă să rămână în frig și fără apă caldă din cauza avariei continue din rețeaua de termoficare
Sistemul de termoficare din Capitală a atins cote de avarie alarmante: pierderile din rețea au ajuns la un volum uriaș de 1.860 de tone de apă pe oră, forțând centralele să compenseze continuu această pierdere. Electrocentrale București (ELCEN) trage un semnal de alarmă și avertizează că suprasolicitarea extremă a instalațiilor riscă să paralizeze nu doar … - Ultimatum istoric la nivel european: Cancelarul Friedrich Merz amenință cu blocarea bugetului UE dacă statele membre refuză să finanțeze Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat că va bloca următorul buget al UE, care se întinde pe șapte ani, dacă toate statele membre nu se angajează să ofere sprijin financiar Ucrainei în 2027 și în anii următori. Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat că va bloca următorul buget al UE, care se întinde pe șapte … - Tribunalul București a decis plasarea lui Călin Georgescu în arest la domiciliu. Măsura poate fi contestată la Curtea de Apel
Tribunalul București a hotărât luni, 9 noiembrie, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Călin Georgescu, scrie Europa.fm. Decizia magistraților nu este însă definitivă și poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel București (CAB). Aflat în spatele gratiilor din 29 septembrie sub acuzația de înșelăciune cu un prejudiciu de … - Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit luni la București, într-un moment critic marcat de escaladarea tensiunilor de securitate în regiunea Mării Negre. Șefa Executivului european a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, agenda consultărilor fiind urmată de o serie de declarații comune de presă. Turneul diplomatic de la București, … - Tragedie de proporții în Turcia: explozie devastatoare la o fabrică de oțel/ 6 persoane au murit și 12 au fost rănite
UPDATE 9 noiembrie, ora 15.38: Bilanțul victimelor e mai mareȘase persoane au murit și 12 au fost rănite. Încă alte zece persoane sunt căutate de echipele de salvare. ȘTIREA INIȚIALĂ: O explozie produsă luni la o fabrică de prelucrare a fierului și oțelului din vestul Turciei s-a soldat cu 3 morți, 10 dispăruți și alți …




