Politică

Bogdan Aurescu îi cere lui Vladimir Putin să înapoieze tezaurul României furat de bolșevici

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat duminică, al Prima TV, în cadrul emisiunii Insider Politic moderată de jurnalistul Sebastian Zachmann, că dacă ar avea ocazia să îi transmită un mesaj direct lui Vladimir Putin, atunci i-ar spune trei lucruri:

1. România așteaptă o relație pragmatică și predictibilă cu Rusia;

2. UE și NATO nu trebuie percepute ca amenințări;

3. Autoritățile române sunt în continuare interesate de Comisia comună a tezaurului României de la Moscova: ”Nu am abandonat acest subiect. Îl urmărim cu toată atenția”, a declarat Bogdan Aurescu duminică.

  • ”I-aş spune că România aşteaptă de la Federaţia Rusă o relaţie, pe de-o parte pragmatică, dar pe de altă parte, predictibilă, care să fie în conformitate cu interesele atât ale unei părţi, cât şi ale celeilalte părţi. Iar o astfel de relaţie trebuie să se desfăşoare, în mod evident, pe fundalul respectării ordinii publice internaţionale. De asemenea, cred că aş putea să îi spun şi faptul că UE şi NATO nu reprezintă ameninţări la adresa Federaţiei Ruse şi că există căi de cooperare pe care atât Uniunea Europeană, cât şi NATO, organizaţiile din care România face parte şi unde România este parte integrantă a deciziei, sunt organizaţii care doresc să coopereze cu Federaţia Rusă, sigur, în măsura în care şi Federaţia Rusă are această dorinţă. Nu în ultimul rând, cred că un element interesant şi important pe care aş putea să îl comunic părţii ruse ar fi că suntem interesaţi, în continuare, de progrese în ceea ce priveşte Comisia comună care se ocupă de tezaurul României care a fost depus la Moscova, în anii Primului Război Mondial. Nu am abandonat acest subiect. Contextul este de aşa natură încât este complicat să organizezi astfel de reuniuni, dar este un subiect pe care noi în continuare îl urmărim cu toată atenţia”, a declarat Bogdan Aurescu duminică, la emisiunea Insider Politic de pe Prima TV.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

  1. Sunt interesati de subiect numai ca sa se faca ca nu uita.
    Nu ne vor da Rusii inapoi nimic. Iar Americanii si UE n-au niciun interest sa se faca dreptate Romaniei, asa cum n-au niciun interes sa infiinteze Reunificarea Romaniei.
    Va dau un exemplu simplu. India. Un stat contra-pondere pt China, stat care ar trebui sprijinit de catre Occidentali. Ei bine, tot Occidentali folosesc Pakistanul drept contra-pondere pentru India, la fel cum procedeaza si China cu Pakistanul.
    Parerea mea, daca vrem Tezaurul inapoi, la fel daca vrem Basarabia inapoi, trebuie sa initiam negocieri bilaterale, apoi – daca avem niste piloni de bazi pusi – sa invitam si UE si Washington daca se declara interesati, daca nu – atunci sa facem ca Orban al Ungariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button