Știrile 60m.RO

Biden aprobă o desfăşurare de trupe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în România, unde vor fi transferaţi 1.000 de militari staţionaţi în prezent în Germania – VIDEO

Preşedintele american Joe Biden a aprobat în mod oficial o desfăşurare suplimentară de trupe în Europa de Est, anunţă CNN. Informaţia a fost confirmată ulterior într-o conferinţă de presă la Pentagon, desfăşurarea de trupe urmând să aibă loc în ”zilele următoare”, inclusiv în România, unde urmează să sosească 1.000 de militari. Secretarul de presă al Pentagonului John F. Kirby a precizat că prezenţa acestor forţe nu va fi permanentă.

Secretatul de presă al Pentagonului, John Kirby, a declarat că desfăşurarea de forţe include 2.000 de militari transferaţi din SUA în Polonia şi Germania, iar aproximativ 1.000 de militari staţionaţi acum în Germania vor ajunge în România.

Conform CNN, Kirby a precizat că aceste trupe nu sunt permanente şi a subliniat: ”Aceste forţe nu vor lupta în Ucraina”.

El a mai afirmat că aceste trupe sunt suplimentare faţă de cei 8.500 de militari americani plasaţi săptămâna trecută în stare de alertă şi care pot fi transferaţi în Europa pentru a sprijini Forţa de răspuns a NATO, în cazul în care va fi activată.

Această desfăşurare de trupe este menită să dovedească susţinerea Statelor Unite a aliaţilor săi din cadrul NATO care se simt ameninţaţi de acţiuni militare ale Rusiei vizând Ucraina, potrivit oficialilor citaţi.


Pentagonul urma să anunţe că mii de militari americani suplimentari urmează să fie desfăşuraţi în Europa.

Este vorba despre trimiterea a 2.000 de militari americani suplimentari în Polonia şi altor câteva mii de militari suplimentari în state membre NATO din Europa de Sud-Est, inclusiv în România, declară sursele citate.

Presa americană scrie, citând oficiali, că Statele Unite urmează să trimită 3.000 de militari în susţinerea forţelor NATO în Europa de Est.

O mie dintre aceşti militari urmează să fe redesfăşuraţi din Germania către România, iar alţi 2.000 urmează fie trimişi de la baza americană Fort Bragg, în North Carolina, către Germania şi Polonia, potrivit acestor surse, scrie AFP.

Statele Unite au plasat în alertă 8.500 de militari, în cazul unei mobilizări a Forţei de Reacţie a NATO şi în cazul în care este necesară o desfăşurare rapidă de forţe americane.
Însă Statele Unite şi NATO au deja zeci de mii de militari în Europa din care să să efectueze desfăşurări suplimentare în state NATO din Europa de Est.

Unii dintre militarii care urmează să fie desfăşuraţi ”în curând” sunt staţionaţi în Europa, iar alţii să provină din rândul militarilor plasaţi în alertă în America, potrivit surselor citate.

Aceste desfăşurări au loc pe bază bilaterală, în contextul în care NATO nu a activat încă o forţă de reacţie multinaţională.

CNN dezvăluia săptămâna trecută că Statele Unite şi o mână de aliaţi discutau în vederea desfăşurării a mii de militari suplimentari în state NATO dn Europa de Est, înaintea unei eventuale invazii ruse a Ucrainei, în semn de susţinere împotriva agresiunii tot mai mari a Rusiei.

Joe Biden anunţa vineri că urmează să desfăşoare trupe ”în termen scurt”, în contextul în care Rusia a comasat militari la frontiera Ucrainei şi alimentează temeri cu privire la o invazie, în pofida unor eforturi diplomatice în curs în vederea unei dezescaladări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button