Politică

Aurescu, la CNN: Putin a afirmat, din nou, că scuturile antirachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru securitatea Rusiei – ceea ce este complet fals

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, din nou, că scuturile antirachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru securitatea Rusiei, ceea ce este complet fals, adeclarat la CNN ministrul de Externe Bogdan Aurescu, adăugând că autorităţile de la Bucureşti sunt pregătite să permită Rusiei să verifice dacă sunt rachete ofensive în România.

„Sprijinul pentru valorile euro-atlantice este foarte mare în România. De aceea am solicitat consolidarea prezenţei NATO în România, consolidarea prezenţei trupelor americane în România. Suntem foarte încântaţi că nu doar Statele Unite, ci şi Franţa au decis să desfăşoare mai multe trupe în România. De fapt, aş dori să vă împărtăşesc că pe 3 februarie voi găzdui la Bucureşti o întâlnire a miniştrilor de Externe ai Formatului Bucureşti 9, care reuneşte toţi cei nouă aliaţi de pe Flancul Estic. De asemenea, la întâlnire va participa şi ministrul francez de Externe, care se va afla în vizită la Bucureşti în aceeaşi zi, pentru a discuta despre situaţia securităţii din vecinătatea noastră, în regiunea Mării Negre. Totodată, ministrul ucrainean de Externe ni se va alătura în cadrul acestei întâlniri.

Aşadar, vom putea discuta modalităţi şi mijloace prin care putem continua promovarea dialogului şi cum putem detensiona situaţia din regiune” a declarat ministrul de Externe marţi seară, la CNN, referitor la situaţia din Ucraina .Întrebat în legătură cu solicitarea preşedintelui rus Vladimir Putin referitoare la retragerea trupelor NATO din Bulgaria lu România şi dacă există flexibilitate în această privinţă, Aurescu a răspuns: ”Categoric nu! După cum ştiţi, răspunsul NATO la propunerile avansate de Rusia în decembrie şi, de asemenea, răspunsul scris al SUA la acele propuneri au fost destul de clare în acest sens. Orice cerere de retragere a trupelor şi echipamentelor NATO desfăşurate deja pe teritoriile Aliaţilor estici are legătură cu angajamentul Aliaţilor potrivit articolului 5 al Tratatului de la Washington. Prin urmare, fiind foarte legat de principiul fundamental al misiunii NATO, care este apărarea colectivă, este inacceptabil să existe vreun fel de veto al terţilor în această chestiune”.

Ministrul de Externe a comentat şi faptul că liderul de la Kremlin a făcut referire din nou la scutul antirachetă din România.

”Da, am urmărit foarte atent ce a declarat astăzi, în cadrul conferinţei de presă cu premierul Orban. A afirmat, din nou, că scuturile antirachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru securitatea Rusiei – ceea ce este complet fals. Este absurd să spui că un sistem pur defensiv, care nu are drept obiectiv Rusia, ci posibile ameninţări cu rachete din afara spaţiului euro-atlantic, reprezintă o ameninţare pentru Rusia. După cum am menţionat, suntem pregătiţi să permitem Rusiei să verifice dacă sunt rachete ofensive în România. Nu sunt, asta e sigur. Apoi, a spus că Ucraina va deveni în curând membră NATO, dacă am înţeles bine afirmaţiile sale. Însă acest lucru nu este pe agenda Alianţei în acest moment, nu există o decizie iminentă de a accepta Ucraina ca stat membru NATO”, a declarat ministrul de Externe.

Bogdan Aurescu a fost întrebat şi cât de preocupat este de posibila vulnerabilitate a Republicii Moldova la agresiunile ruse. 

”Moldova nu este membră a NATO, dar am asistat recent, în octombrie, la o criză a gazelor în Republica Moldova. Situaţie care a fost cu siguranţă cauzată de unele acţiuni ale Rusiei împotriva acestei ţări. A fost, poate, un studiu de caz „foarte bun” de acţiune hibridă împotriva unei ţări din vecinătatea estică, iar atât România, cât şi Uniunea Europeană au acţionat decisiv pentru a sprijini Republica Moldova să facă faţă unor astfel de provocări”, a explicat ministrul.

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat marţi naţiunile occidentale că ignoră preocupările majore de securitate ale Rusiei, în urma refuzului SUA de săptămâna trecută de a accepta cererile Moscovei referitoare la Ucraina şi NATO, relatează CNBC. El a reluat afirmaţiile potrivit cărora sistemele antirachetă din România şi Polonia ”sunt o ameninţare pentru Rusia”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button