Știrile 60m.RO

USR-istul Cătălin Drulă a făcut ca ministru peste 3 milioane de dolari

USR-istul Cătălin Drulă este ministrul care s-a îmbogățit cel mai mult în funcția pe care a deținut-o în Guvern timp de 8 luni de zile, cea de ministru al Transporturilor, banii din conturi înmulțindu-se de aproape 5 ori, de la 150.000 de euro la aproape 710.000 de euro. De asemenea, investițiile fostului demnitar au crescut de peste 100 de ori, de la puțin peste 20.000 de dolari la peste 2,5 milioane de dolari, dezvăluie Psnews.

Per total, în cei 8 luni de mandat, Drulă a acumulat în conturile sale peste 163.000 de lei și aproape 600.000 de dolari, mai exact o creștere de la 150.000 de euro, bani disponibili în conturi, la 710.000 de euro.

Declarația de avere a fostului ministru a suferit modificări majore și la capitolul investiții. Astfel, dacă la sfârșitul anului 2020 Cătălin Drulă declara investiții de aproximativ 21.770 de dolari, în 2021 ex-ministrul declara investiții de aproximativ 2.550.000 de dolari, după cum urmează:

Așadar, USRPLUS se poate lăuda ca fiind în mod cert un partid condus de milionari. Dacă Dan Barna și-a dublat averea în 4 ani de mandat în Parlamentul României, crescând de la 1 milion de Lei la 2 milioane de Lei, iar Dacian Cioloș a reușit să câștige aproape 1 milion de Euro în ultimii 10 ani, Cătălin Drulă urcă și el pe podium cu o avere care a crescut extrem de mult în doar 8 luni, mai spune sursa citată.

Lasă un răspuns

Back to top button