Economie

Americanii cer listarea la Bursă a Hidroelectrica și Salrom

Fondul Proprietatea a primit, anul trecut, aprobarea de principiu de la Ministerul Economiei de a-şi lista participaţia la Salrom la Bursa de Valori Bucureşti, iar anul acesta Fondul doreşte să obţină avizele necesare de la Ministerul Energiei pentru listarea Hidroelectrica, se arată într-un comunicat al FP cu ocazia împlinirii a 11 ani de la listarea Fondului la Bursa de Valori Bucureşti, scrie Agerpres.

Fondul Proprietatea a contribuit semnificativ la dezvoltarea pieţei locale de capital în cei 11 ani de la listarea pe Bursa de Valori Bucureşti, îmbunătăţind standardele de guvernanţă corporativă în companiile de stat şi creând constant valoare pentru acţionarii săi, susţin reprezentanţii Franklin Templeton International Services SRL, administrator unic al Fondului Proprietatea.

„Fondul Proprietatea a susţinut continuu dezvoltarea pieţei de capital din România şi implementarea celor mai bune practici de guvernanţă corporativă la nivelul companiilor din portofoliu. Mai sunt multe de făcut, iar singura cale către progres este listarea unor noi companii la bursă. Pledăm cu tărie pentru aceste IPO-uri, iar Hidroelectrica şi Salrom sunt două companii cheie pregătite să înceapă procesul de listare. Ne propunem să profităm de momentul prielnic de pe piaţa locală de capital şi să colaboram în beneficiul tuturor părţilor interesate. Odată cu listarea acestor două companii, România va face un pas important spre promovarea la statutul de piaţă emergentă de către MSCI, ceea ce va permite intrări de noi fonduri la Bursa de Valori Bucureşti”, a declarat Ilinca von Derenthall, preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor.

La rândul său, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Bucureşti şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, a subliniat că de-a lungul celor 11 ani de la listare, Fondul Proprietatea a avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea companiilor din portofoliu prin implicarea puternică în implementarea standardelor de guvernanţă corporativă şi pledând pentru îmbunătăţirea transparenţei acestora.

„Rezultatul, performanţa lor financiară îmbunătăţită, s-a tradus direct în crearea de valoare pentru investitorii Fondului. Suntem pregătiţi să sprijinim listarea companiilor de stat în viitorul apropiat, deoarece considerăm că aceasta este o oportunitate excelentă de a încuraja mai multe investiţii în România şi de a genera valoare pentru acţionari. Companii precum Hidroelectrica şi Salrom sunt bine poziţionate pentru a beneficia de pe urma listărilor şi vor pune România pe radarul investitorilor de pe tot globul”, a spus Johan Meyer.

Potrivit sursei citate, în cei 11 ani de la listarea Fondului la BVB, preţul acţiunii a atins un maxim istoric de 2,22 lei pe acţiune la 17 ianuarie 2022, cu mult peste 1,00 lei pe acţiune, care era valoarea nominală a acţiunii la crearea Fondului, consolidând astfel performanţa constantă din ultimii 11 ani.

De asemenea, de la preluarea mandatului de administrare a Fondului Proprietatea de către Franklin Templeton în septembrie 2010, Fondul a efectuat distribuţii brute de numerar de 7,2 miliarde lei (2,1 miliarde dolari) şi a finalizat 12 programe de răscumpărare, în valoare de peste 7,3 miliarde lei.

În cei 11 ani de la listare, Fondul Proprietatea a finalizat aproximativ jumătate dintre tranzacţiile speciale (precum IPO, SPO şi ABO) executate pe BVB între 2012 şi 2021. Cele mai importante tranzacţii încheiate de Fond includ: Transgaz ABO (2013), Transelectrica ABO (2014), Conpet ABO (2014), Romgaz ABO (2014, 2015, 2016) şi Petrom ABO (2013, 2016, 2017, 2020, 2022).

Potrivit sursei citate, volumul acţiunilor Fondul Proprietatea tranzacţionate la BVB reprezintă 33% din volumul total al acţiunilor tranzacţionate la Bursă în perioada 2011 – 2021.

De asemenea, FP s-a clasat pe locul 1 în rândul celor mai tranzacţionaţi emitenţi la BVB în perioada de 11 ani, cu o valoare medie de tranzacţionare de 9,9 milioane lei, şi a fost a 5-a cea mai mare companie românească listată la BVB, reprezentând aproape 6% din capitalizarea totală a pieţei la sfârşitul anului 2021.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea („Fondul”) a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.

Fondul este o companie de investiţii alternative, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti. Fondul se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit („GDR-uri”) la data de 29 aprilie 2015.

Franklin Resources, Inc. este o organizaţie globală de management al investiţiilor, cu filiale care operează în cadrul Franklin Templeton şi deservesc clienţi din peste 165 de ţări. Cu birouri în peste 30 de ţări şi aproximativ 1.300 de profesionişti în investiţii, compania din California are peste 70 de ani de experienţă în investiţii şi aproximativ 1,572 trilioane de dolari în active administrate la 31 decembrie 2021. Franklin Templeton a deschis un birou în Bucureşti în mai 2010, cu o echipă de 32 de angajaţi, incluzând 6 specialişti locali în investiţii sprijiniţi de cei peste 40 de manageri de portofolii şi analişti din cadrul echipei lărgite a Templeton Emerging Markets.

Lasă un răspuns

Back to top button