Politică

Klaus Iohannis a convocat CSAT în contextul războiului din Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru miercuri de la ora 13.00 la Palatul Cotroceni, la care va participa şi premierul Nicolae Ciucă. Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Conform sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la: Situaţia de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO;  Măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.

Presedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, vinerea trecută cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, pentru a discuta situaţia de securitate de pe Flancul Estic al NATO.

Ministerul rus de Externe a afirmat că între garanţiile pe care Rusia le cere Occidentului pentru securitatea sa se află o retragere a forţelor NATO din România şi Bulgaria, relatează Reuters.

Ministerul Afacerilor Externe a respins ca fiind inoportune şi lipsite de orice fundament declaraţiile ministerului de Externe al Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO.

„Solicitarea ca postura forţelor NATO în toate statele Alianţei care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerinţelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021”, arată instituţia.

Totodată, ministrul Apărării Vasile Dîncu a declarat că nu este cazul ca România să intre în război şi că NATO, în cazul unei intervenţii în Ucraina a Federaţiei Ruse, nu va reacţiona militar, aşa cum au anunţat deja oficialii Naţiunilor Unite.

„Nu este nevoie în acest moment să ne pregătim pentru război, dar atunci când ai un conflict la graniţă sau în apropierea ta trebuie să te pregăteşti întotdeauna pentru că sunt multe efecte adverse aici, care influenţează şi situaţia României”, a afirmat Dîncu.

Un comentariu

  1. Desi am oroare de grupul de la Cluj: Ioan Rus si Vasile Dancu, semnalele date de Dancu nu puteau fi mai clare: „sa revenim la valorile de acum 30 de ani, cand securitatea o faceam alaturi de Rusia, nu impotriva ei.” Acuma, eu il consider pe Dancu mercenar, si fara fapte, vorbele sunt doar vant.
    Sa vedem ce fac ei in plan bilateral cu Rusii, fiinda pana la urma, aproape intreg Occidentul scuipa Rusia de fatada, dar in spate isi dau mana pe tot felul de teme importante.

    Statele UE care au relatii strategice cu Rusia sunt: Germania, Franta, Austria, Ungaria. Germania si Franta vor sa aiba mai multa influenta pe continent si sa-i scoata pe Americani din pozitia de top influence agent. D’aia Franta insista cu Federalizarea Uniunii si armata comuna, ca in viitor sa reformeze NATO sau sa invalideze cu totul aceasta alianta. SUA este un imperiu aflat in decadenta, atat dpdv economic si social, dar mai ales dpdv cultural. O Uniune Europeana Federala isi va dori independenta deplina, atat fata de Rusi, cat si fata de Yankei.

    Eu personal nu-mi doresc Statele Unite ale Europei, fiindca modelul cultural Vestic este unul materialist, ateist, cosmopolit, hedonist, si xenofil – care ne va duce la dezastru! Viitorul e al Statelor Nationale Suverane! Specificul Romaniei nu este nici Asiatic, nici (Vestic) European, ci Balcanic. Noi nu suntem puii Vaticanului si nici cateii Protestantilor. Noi trebuie sa ne pastram datinile, sa ne onoram stramosii, si sa construim un viitor pentru copiii si nepotii nostri. Iar pentru a reintregi tara, noi trebuie sa aratam Basarabenilor ca avem un Guvern si-un Parlament format din Unionisti!

    Ma rog ca George Simion sa candideze pt Presedintie si sa castige, fiindca doar in el am incredere sa foloseasca serviciile pt binele Romaniei, si nu impotriva dansei.

Lasă un răspuns

Back to top button