Știrile 60m.RO

Macron urmează să-i propună ”în zilele următoare” lui Putin ”o cale de dezescaladare” în Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să-i propună ”o cale de dezescaladare” în criza ucraineană omologului său rus Vladimir Putin, anunţă Palatul Elysée, în timp ce Statele Unite ar putea desfăşura până la 8.500 de militari la frontiere cu Ucraina, din cauza unor activităţi militare ale Rusiei, relatează AFP.

”Preşedintele (francez Emmanuel Macron) va discuta curând cu (preşedintele rus) Vladimir Putin pentru a-i propune, în fond, o cale de dezescaladare”, a anunţat preşedinţia franceză, potrivit căreia această convorbire urmează să aibă loc ”în zilele următoare”.

”El crede că există spaţiu pentru diplomaţie, pentru dezescaladare”, afirmă Palatul Elysée, în contextul în care în jurul Ucrainei se intensifică tropăitul bocancilor.

Ambasadorul francez Pierre Vimont, reprezentantul special al lui Emmanuel Macron pentru Rusia, efectuează marţi o vizită la Moscova, anunţă preşedinţa franceză.

Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina urmează să participe miercuri la o reuniune, la Paris – la nivel de consilieri diplomatici.

La această reuniune urmează să partcipe consilierii lui Macron şi cancelarului german Olaf Scholz, vicepremierul rus şi emisarul Kremlinului pentru negocieri de pace în Ucraina Dmitri Kozak şi directorul administraţiei prezidenţiale a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Acest format cvadripartit ”Normandia” vizează să pună în aplicare acordurle de pace de la Minsk din 2015, care se află în prezent într-un punct mort, în vederea soluţionării conflictului dintre Kiev şi separatişti proruşi din Donbas, în estul Ucrainei, susţinuţi de Moscova.

Războiul din Ucraina, care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi, a izbucnit în primăvara lui 2014, în urma unei revoluţii prooccidentale, la Kiev, şi anexării Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

”În această (luni) seara sau mâine (marţi), Rada ucraineană revine asupra legii tranziţiei”, anunţă Palatul Elysée.

Acest text, pregătit în vara lui 2021, cataloghează Rusia drept ”stat agresor şi ocupant”, acuzaţii pe care Moscova le respinge, şi este considerat contrar acordurilor de la Minsk.

”Putem, apoi să negociem măsuri umanitare” ca schimburi de prizonieri şi deschiderea unor puncte de trecere, precizează Palatul Elysée.

”Iar noi vom încerca să obţinem o dată” a unor negocieri între Kiev şi separatişti proruşi pe tema ”statutului Donbasului”, anunţă preşedinţia franceză.

Franţa a insistat asupra necesităţii de a nu se spori volatilitatea crizei, în plină escaladare între Occident şi Rusia privind Ucraina.

”Suntem îngrijoraţi şi suntem totodată foarte atenţi să nu creăm ambiguitate, volatilitate suplimentară”, subliniază Palatul Elysée.

Regatul Unit a acuzat sâmbătă Rusia de faptul că ”încearcă să instaleze un lider proprus la Kiev” şi că ”plănuieşte” ”să ocupe” Ucraina în urma unor negocieri americano-ruse care par să fi amorsat o destindere.

Statele Unite, Regatul Unit şi Australia au anunţat că-şi recheamă ambasadorii din Ucraina şi invocă perspectiva unei invaziiruse ”în orice moment”.

Statele Unite au plasat până la 8.500 de militari în stare de alertă şi i-ar putea desfăşura în cadrul trupelor NATO în cazul unei invazii a Ucrainei de către Rusia.

”În Europa există sensibilităţi diferite faţă de Rusia”, recunoaţte preşedinţia franceză.

Însă ”împărtăşim aceleaşi îngrijorări, facem aceeaşi constatare a volatilităţii” de ambele părţi ale Atlanticului, subliniază Palatul Elysée.

În ceea ce privește garanțiile de securitate pe care Rusia le cere Statelor Unite şi NATO, ”noi dorim un răspuns cât mai coordonat şi cât mai unit posibil, astfel încât să fie intru totul credibil, operaţional şi să angajeze toată lumea într0un singur obiectiv, care este securitatea strategică în Europa”, subliniază președinția franceză.

Un comentariu

  1. Va imaginati ce se intampla daca vreun politician Roman, de la orice nivel, ar fi facut la fel ca Macron?
    Sau precum cei din Ungaria, care au spus clar ca pt ei, Rusia este un partener strategic?
    Pai navaleau toti slugoii nevertebrati sa-i acuze ca sunt pro-Rusii, agentii lui Putin, tradatori de neam si tara! Brusc cei mai xenofili dintre xenofili, cei mai cosmopolitisti dintre cosmopolitisti deveneau cei mai ultra-nationalisti si xenofobi! Asa-i in politica Romaneasca, colonie de mana a III-a, pe care toti vor s-o subjuge, inclusiv Sionistii astia care s-au suparat pe Simion si Tarziu fiindca AUR vrea ca educatie sexuala sa se faca la orele de biologie si holocaustul la orele de istorie, ca sa nu fie incarcat orarul cu noi materii. Folosesc canaliile astea cartea antisemitismului impotriva AUR asa cum au folosit-o impotriva Partidului Laburist pe vremea lu’ Jeremy Corbyn; dar prin asta, ei insisi trivializeaza istoria acelui genocid. Nu ia atitudine nicio institutie Romaneasca impotriva actelor huliganice din Israel comise impotriva comunitatii Crestin Ortodoxe de acolo. Dar noi trebuie sa ne facem pres pt ei fiindca nimeni nu-i in stare sa inteleaga conjunctia „sau” din postarea de pe situl AUR. Nici n-au bunavointa sa accepte lamuririle date de Simion, Tarziu si altii. Ei o tin pe a lor fiindca este o rafuiala politica. E ordin dat pe unitate, pe intern si extern, ca AUR sa fie demonizat ca partid neonazist. Cei care recurg la aceasta tactica josnic dovedesc, daca mai era necesar, lipsa lor de demnitate si nivelul de putregai din sufletul lor.

Lasă un răspuns

Back to top button