Politică

AUR susține revendicările greviștilor de la STB și solicită demisia lui Nicușor Dan și a lui Adrian Criț!

O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din care au făcut parte vice-președintele Marius Lulea, deputatul Adrian Axinia și Dragoș Geamăna, coordonator AUR București, s-a întâlnit astăzi, 21 ianuarie 2022, cu liderii greviștilor de la Societatea de Transport București.

Reprezentanții greviștilor susțin că din cei peste 11.000 de angajați ai STB, doar aproximativ 4.000 sunt șoferi, mecanici, electricieni. Restul angajaților fac parte dintr-un aparat funcționăresc supra-dimensionat. Principalele revendicări sunt:

•Instituirea unui plan multianual de achiziție de vehicule noi și piese de schimb, având în vedere că circa 30% din parcul de vehicule actual este inutilizabil, multe din vehicule având peste 1 milion de km la bord;

•Indexarea salariilor în raport cu inflația, adică o măsură protectivă de menținere a puterii de cumpărare, nu de creștere a veniturilor reale;

•Demisia persoanelor din conducerea STB care i-au acuzat pe muncitori de furt, fără să prezinte vreo probă;

Angajații STB spun că protestele vor continua în toate autobazele din București până când revendicările le vor fi luate în seamă, iar cei răspunzători pentru haosul creat își vor da demisia. AUR susține revendicările greviștilor de la STB și solicită demisia lui Nicușor Dan și a lui Adrian Criț!

Lasă un răspuns

Back to top button