Opinii

Marionete prăfuite pe scena politică a României

Tabloul societății românești pare unul desprins dintr-un film ….. un film cu buget redus, cu decoruri ieftine, cu scenariu scris de un tip lipsit de inteligență emoțională și cu un regizor nătâng……. Artizanii filmului: Iohannis, Cîțu, Ciolacu sau Ciucă fac concurență personajelor pline de ridicol ale teatrului de marionete francez din secolul al XVI-lea. Cred că Polichinelle ar fi rămas un necunoscut dacă ar fi fost contemporan cu Iohannis sau cu Cîțu.

Ceea ce este oarecum interesant și actual în același timp este că, în secolul al IX-lea i.Hr., în templele egiptene, preoții se foloseau de păpuși, puse în mișcare de niște sfori, pentru a spune povestea zeilor Isis (zeița universală) și Osiris (zeul prosperității). Astăzi avem și noi marionetele noastre pentru a spune poveștile unor zei plăsmuiți de niște minți mârșave, iar în funcție de cât de mult se trag sforile, marionetele noastre se mai găsesc sau nu pe scenă… pe o scenă politică, de această dată. Nu mai este niciun secret cu privire la cei care trag sforile pentru că actualul SRI nu mai face un secret din asta. Elementul surpriză mai vine pentru noi doar din povestea pe care ne-o îndrugă marionetele, căci dacă după 1989 ni s-a livrat o poveste destul de bună pentru revoluție, imaginația marionetelor scade vizibil de la an la an, ca și coeficientul lor de inteligență. Doar răbdarea noastră și bunul-simț au rămas constante.

Ca român, am ajuns să mă întreb ce șansă mai avem ca națiune, după ce mai bine de trei secole am fost conduși de niște de niște politicieni-marionetă. Mai nou, la putere au ajuns două partide diferite ca idiologie și care surprind orice logică politică, iar mesajul pe care îl transmit este că nu contează doctrina dacă poți să tragi de ciolan.

Discursul de marionetă al lui Iohannis a început să obosească poporul român, vorbind rar și gândind pe alocuri, la fel ca și prim-ministrul care declara cu multă convingere astfel: ,,atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării. Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitatea în alt domeniu. Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie, dar nu dintr-o funcţie publică”, declarații care ne fac să înțelegem cam cât valoarează cuvântul unui general….

Au trecut mai bine de 32 de ani de libertate și asistăm, în fiecare zi, la tentative de ştergere a identităţii naţionale, puse în practică atât de dușmanii din interior, cât și de cei din exterior. Asistăm, în fiecare zi la ștergerea istoriei din memoria poporului român, un manual de istorie în care pe o pagină ne vorbește despre faptele de vitejie a trei conducători. De zeci de ani, s-a desfășurat o campanie mediatică, pentru a ne insufla ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi și că nu au realizat nimic de-a lungul timpului.

În aceste zile, când declari că îți iubești țara, ești catalogat ca fiind naționalist și extremist, iar o metodă de ștergere a memoriei româneşti este și abandonarea monumentelor istorice.

Guvernanţii noștri au deschis calea unor abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice, care făceau parte din patrimoniul naţional și pe care proprietarii le-au demolat pentru a face loc unor clădiri din beton şi sticlă, multe dintre aceste proprietăți fiind revendicate prin sentințe judecătoreşti pe baza unor acte false. Toate acestea au avut loc și cu implicarea Ministerului Culturii şi al Patrimoniului care avea sarcina de a păstra monumentele istorice. După 1989, am avut de-a face și cu un fenomen special, astfel, unele clădiri au fost renovate pe banii statului şi apoi au fost restituite către proprietari reali sau fictivi. Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparţiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român. Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii, care în mod curios erau chiar lideri ai partidului U.D.M.R., au fost renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase monumente româneşti au fost lăsate în paragină.

Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au instalat busturi şi monumente prin care sunt omagiaţi liderii maghiari. Majoritatea oraşelor din România postdecembristă au realizat mai multe busturi şi statui cu personalități străine decât românești, iar acest fapt ne duce cu gândul la faptul că actualii conduători au avut 4 la istorie.

Mai mult, personal, în mai multe articole am arătat cum stema maghiară a apărut pe Palatul Cultural din Arad, după restaurarea pe banii statului român, fără ca autoritățiile și SRI să aibă vreo reacție, cu toate că acest fapt ține de siguranța națională.

Pe 15 ianuarie rememorăm cu mândrie faptul că un geniu ca Eminescu a ales să se nască în România și să scrie despre mândria de a fi român. Această mândrie aduce cu sine și o mare tristețe, și anume, perpetua actualitate a neputinței poporului român de a-și câștiga rolul pe care îl merită între națiunilor lumii, căci iată ce spunea Eminescu: Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna, atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ţi vezi ruşinea cu ochii!

Astăzi, românilor nu le-a mai rămas decât să vadă rușinea cu ochii și niște marionete prăfuite scoase din cutiile vechi ale păpușarilor ambulanți.

Țările dezvoltate social, cultural și economic au ca îndeletnicire studierea viitorului, iar poporul român sărac și vitregit, privește ca neștiutor doar în propria salbă.

de Ciprian Demeter

Lasă un răspuns

Back to top button