Politică

Dumitru-Viorel Focșa: Românii trebuie să afle legătura dintre Florin Cîțu și atacul speculativ asupra leului din anul 2008

La aproape 13 ani de la atacul speculativ asupra leului din anul 2008, lucrurile sunt încă neclare. În timp ce băncile au respins existența unui astfel de atac, BNR a acuzat atunci o acțiune coordonată a mai multor bănci, românești și străine, care ar fi încercat să mute cursul leului la un nivel de variație superior și să încaseze diferența.

La acel moment, dobânzile la creditele în lei au crescut foarte mult, fapt care l-a determinat pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu să anunţe public că leul a fost atacat.

Guvernatorul BNR a acuzat atunci trei bănci că ar fi încercat să inducă o criză de lichiditate pentru a crește dobânzile.

De altfel, Mugur Isărescu nu a confirmat niciodată oficial numele lor şi nici cine sunt trezorerierii implicaţi sau vizaţi, dar ar fi fost vorba despre ING, Bancpost si UniCredit.

Actualul premier, Florin Cîțu, a fost unul dintre cei mai activi participanți la ceea ce presa a numit atacul speculativ pe leu din 2008, în urmă căruia au crescut foarte mult dobânzile la creditele în lei. La acea vreme, Cîțu ocupa poziția de trezorier la ING Bank. Trei ani mai târziu a fost concediat.

,,Nu știu dacă acest lucru are legătură cu episodul celebru din 2008, dar nu cred că acesta este motivul. Am decis să acționez banca în judecată și sper să câștig”, declara atunci Cîțu pentru Hotnews.

Deputatul AUR, Dumitru-Viorel Focșa, a adresa o întrebare domnului guvernator Mugur Isărescu cu privire la acel atac: Încep prin a vă mulțumi pentru răspunsul cu nr.XIV/3011/24.09.2021. Plecând de la ultimele două paragrafe ale acestuia, vă solicit să îmi comunicați numele băncilor locale care au cauzat disfuncționalitățile tranzitorii ale pieței prin cumpărarea excesivă de valută, numele băncilor locale care au mizat pe creșterea cursului leu/euro, numele băncilor locale cărora Direcția de Supraveghere a BNR le-a solicitat măsuri de corecție ca urmare a descoperirilor de cont ale acestora la nivelul trezoreriilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button