Știrile 60m.RO

Prețul gazului produs în România a fost și cu 50% mai scump decât cel importat din Rusia

Datele furnizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că preţul mediu de închidere a tranzacţiilor pe piaţa contractelor negociate bilaterale, acolo unde este vândut gazul produs în România, a fost aproape în fiecare lună mai mare decât cel importat în 2021, o tendinţă similară fiind vizibilă şi pe contractele încheiate pe pieţele centralizate. Informaţiile sunt deocamdată disponibile pentru primele 10 luni ale anului trecut. Au fost, de exemplu, luni în care gazul românesc a fost cu peste 50% mai scump faţă de cel importat. Astfel, media lunii iulie a fost de 90,4 de lei/MWh pe contractele negociate direct, în timp ce gazul rusesc ajungea local la un preţ de 66 de lei pe MWh.

Producţia internă de gaze este realizată de două mari companii, OMV Petrom, controlată de OMV, deci de statul austriac, şi de Romgaz, deţinută de statul român. În ultimii ani, producţia internă a fost suficientă pentru acoperirea cererii naţionale, dar lucrurile s-au schimbat anul trecut când, odată cu revenirea cererii, importurile au devenit tot mai importante. Niciuna dintre cele două companii nu a oferit comentarii.

Lasă un răspuns

Back to top button