Știrile 60m.RO

Sindicatele cer guvernului Ciucă să aprobe o ordonanţă de urgenţă prin care să plafoneze preţurile la energie şi gaze naturale

Sindicatele cer guvernului să aprobe o ordonanţă de urgenţă prin care să plafoneze preţurile la energie şi gaze naturale pentru cel puţin 6 luni, la nivelul din decembrie 2020. La întâlnirea de astăzi a Consiliului Naţional Tripartit, cu premierul Nicolea Ciucă, s-a discutat despre impactul majorărilor din energie pentru populaţie şi întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi despre măsurile care trebuie luate.

Sindicatele prezente la Reuniune i-au propus premierului Nicolae Ciucă ca guvernul să dea cât mai repede o ordonanță de urgență care să stabilească nivelul prețurilor la energie și gaz, la cel din luna decembrie 2020, pentru cel puțin șase luni de acum încolo, atât pentru operatorii economici cât și pentru consumatorii casnici.

Bogdan Hossu, lider Cartel Alfa: În baza uui grup de lucru care să îl creeze primul ministru să se stabilească o serie de măsuri, pentru că măsurile luate pe sistemul heirupist, imediat, de multe ori au ca și consecință că trebuie corecție la corecție și nu se mai termină legat de acest lucru. Domnul prim-ministru a zis că va lua în considerare propunerea.

Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Florin Jianu, a prezentat în Reuniunea Consiliului Național tripartit îngrijorările existente în țară, generate de facturile mărite la energie și gaz, spunând că întreprinderile mici și mijlocii își vor pierde competitivitatea în foarte multe sectoare și anume în agricultură, zootehnie, turism, industrie sau distribuția de bunuri. În opinia sa, soluțiile Guvernului trebuie să fie unele sistemice.

Florin Jianu: În primul rând, noi nu vedem o altă soluție decât înghețarea și plafonarea prețurilor. În al doilea rând, să dăm posibilitatea IMM-urilor să își creeze propriile capacități de producție, pentru uz propriu, pentru autoconsum. În al treilea rând să rezolvăm odată și o dată fondurile europene și fondurile din PNRR. Vreau să vă spun faptul că spre exemplu programul Electric Up este la Ministerul Energiei de anul trecut din februarie. Deci noi avem o criză pe zona de energie, iar la minister zace acel program Electric Up care ajuta întreprinderile mici și mijlocii să își monteze panouri solare, îi ajuta și pe ei să scadă costul din energie.

Back to top button