Politică

Acasă la Marcel Ciolacu se construiește hipodrom cu 3 milioane de euro

Primăria Municipiului Buzău a decis să pună în valoare și Complexul hipic Alexandru Marghiloman după ce reabilitarea Vilei Albatros s-a dovedit a fi fost o investiție foarte profitabilă, ce a făcut ca imobilul să devină destinația preferată pentru cununii civile. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 3 milioane de euro. La marginea Buzăului, fostul prim-ministru conservator Alexandru Marghiloman a deţinut un spaţiu unde s-au conturat importante decizii istorice din secolul al XX-lea şi prin care s-au perindat personalităţi ale vremii, precum regina Maria şi Nicolae Iorga. Aici, politicianul deţinea prima bază hipică model, din România, cu hipodrom, grajduri şi personal calificat.

Cazare la Moşia Marghiloman

În urma lucrărilor de reabilitare, fosta casă de oaspeți va avea un regim de înălțime format din parter, etaj și mansardă și va deveni unitate de cazare. La parter va funcționa o cafenea, recepția unității de cazare, spații pentru servirea micului dejun, bucătărie și spații de depozitare. La etaj și la mansardă, vor fi amenajate șase unități de cazare în regim hotelier de 4 stele. Cele trei grajduri vor fi destinate ca spații de expoziție și muzeale. Cu toate acestea, destinația inițială a clădirilor nu va fi uitată, luându-se în calcul și posibilitatea găzduirii unor cai de curse în viitorul complex.

Spațiile din jurul clădirilor vor fi amenajate în concordanță cu aspectul obiectivelor, urmând să fie amenajate dale de piatră, alei pietruite sau de pământ precum și gazon pe restul suprafeței, pentru a se integra în aspectul general al Parcului Marghiloman. Reabilitarea clădirilor se va realiza ținându-se cont de un element foarte important, acela al conservării aspectului original, care va fi reprodus pe baza fotografiilor din trecut ale monumentelor istorice, dar și a observațiilor de la fața locului, astfel încât constructorii să poată recrea aspectul inițial.

Valoarea totală a investiției este de 15,5 milioane de lei, cu TVA, adică 3,2 milioane de euro. Finanțarea proiectului se va realiza din fondurile bugetului local al Primăriei Municipiului Buzău. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 12 luni.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button