Știrile 60m.RO

RCA s-a dublat – Taxele pentru parcare au explodat în București

Anul începe cu dări mai mari pentru şoferii din Bucureşti. Taxa pentru parcarea de reşedinţă a fost majorată de şapte-opt ori şi a ajuns la o valoare cuprinsă între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă. Aceasta după ce şi preţurile pentru poliţele RCA s-au dublat, după falimentul liderului pieţei. Pe de altă parte, impozitul auto nu se majorează, iar amenzile de circulaţie rămân îngheţate.

Ce înseamnă plafonarea punctului de amendă şi ce efecte are această decizie

Punctul-amendă rămâne şi anul acesta la valoarea de 145 de lei, după ce executivul a decis plafonarea amenzilor de circulaţie prin aşa-numita „Ordonanţă trenuleţ”, de la sfârşitul anului trecut. Dacă nu intervenea plafonarea, cea mai mică amendă de circulaţie ar fi devenit 255 de lei, adică 10% din salariul minim. Frica de amenzi usturătoare, aşa cum sunt în Occident, are un rol preventiv, pentru că descurajează mai ales comportamentul teribiliştilor, care fac manevre foarte periculoase. De asemenea, contează foarte mult şi ce face statul cu banii colectaţi din amenzi, spune Costin Tătuc, specialist în siguranţă rutieră.

Costin Tătuc: Ar trebui ca acest cuantum al amenzilor să fie descurajant. Nu numai cunatumul amenzilor descurajează, ci şi modalitatea prin care legea este aplicată. Cu cât este aplicată mai ferm, cu cât este aplicată mai eficient, cu atât lucrurile se vor schimba. Eu nu aş promova această idee de plafonare a cuantumului, urmând ca o parte din banii colectaţi din amenzi să se reîntoarcă pe zona de educaţie rutieră, pe zona de infrastructură rutieră, astfel încât lucrurile să se îmbunătăţească, nu aşa cum se întâmplă acum, banii intră la bugetul administraţiilor publice locale care capătă ulterior alte destinaţii.

Încă din vara anului trecut, Ministerul de Interne a promis că actualizează Codul Rutier, astfel încât condusul pe contrasens pe autostradă, viteza excesivă sau comportamentul agresiv, cum ar fi şicanele sau flashurile să fie aspru sancţionate, fără posibilitatea de a reduce la o lună perioada de suspendare a permisului. Doar că din vară şi până acum, Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Codului Rutier încă nu a fost promovată, deşi a fost inclusiv în dezbatere publică.

Back to top button