Internațional

Ungaria: Viktor Orban va rămâne în continuare la putere

Toate cercetările arată că guvernul FIDESZ-KDNP (Partidul Popular Creştin-Democrat) va rămâne la guvernare, numai procentul este discutabil, a declarat pentru mass-media analistul principal al Fundaţiei Századvég (Sfârşit de secol), referindu-se la rezultatele posibile ale alegerilor parlamentare din Ungaria.

Despre anul 2021, André Palóc a precizat:  ”În opinia majorităţii locuitorilor, guvernul de la Budapesta a gestionat bine epidemia cu noul coronavirus, măsurile luate de acesta puteau fi respectate. În timp ce în multe ţări din Europa de Vest au avut loc proteste din cauza restricţiilor, Ungaria nu s-a confruntat cu asemenea mişcări. Repornirea economiei a fost, de asemenea, un succes, iar până la sfârșitul anului a început o creștere economică incredibilă, a mai spus analistul”.

Referitor la desemnarea drept candidat a ministrului pentru familie, Katalin Novák, în funcţia de preşedinte al Ungariei, André Palóc a afirmat: ”Dreapta va da primul şef de stat, care este femeie şi reprezintă protecţia familiei, în timp ce în Occident pare să fie zguduită familia clasică”.

Analizând candidatul stângii, precum şi al coaliţiei formate din şase partide la funcţia de premier, specialistul fundaţiei a declarat: Péter Márki-Zay, candidat la funcția de premier al coaliției de opoziție are o marjă de manevră îngustă, nu are propriul său partid, iar lipsa partidului el încearcă să o contrabalanseze prin afirmaţii strigtoare la cer, prin lansarea unor insultări la adresa diferitelor categorii sociale, de exemplu, la adresa pensionarilor sau alegătorilor partidelor de guvernământ.

Este evident că pe latura opoziţiei ritmul este dictat de Convenţia Democratică (DK) şi de Ferenc Gyurcsány, iar pentru Péter Márki-Zay a rămas doar comunicarea, ceea ce este mai degrabă un eşec, a adăugat analistul Fundaţiei Századvég.

Back to top button