Politică

Convorbire telefonică Biden-Putin pe tema tensiunilor din Ucraina

O convorbire telefonică între președintele american, Joe Biden, și liderul rus, Vladimir Putin, este programată astăzi, aproape de miezul nopții. Casa Alba precizează pe site-ul său că președintele Biden va pleda pentru o cale diplomatică de detensionare a situației din regiune. Convorbirea telefonică Putin-Biden a fost anunțată și de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Președinții Vladimir Putin și Joe Biden vor avea în această seară, în jurul orei 22:30 ora României, prima lor convorbire telefonică după summitul video din 7 decembrie și înaintea primei runde de consultări ruso-americane din 10 ianuarie de la Geneva, pe tema garanțiilor de securitate cerute de Moscova Statelor Unite și NATO. Casa Albă a anunțat că discuția are loc la inițiativa părții ruse, președintele Putin propunând compararea pozițiilor celor două țări înaintea consultărilor din ianuarie. Oficialul american a declarat că președintele Biden consideră că nimic nu poate ține locul dialogului între lideri, mai ales în relația cu Rusia și președintele Putin.

Reprezentatnul Casei Albe a precizat că discuția se va referi la viitorul dialogului ruso-american în domeniul stabilității strategice și la conlucrarea pe linia Consiliului NATO-Rusia și OSCE, potrivit acestuia, Rusia a numit problemele care o preocupă și pe care Washingtonul este gata să le discute, Statele Unite așteptând ca Rusia la rândul ei să fie gata să discute problemele ce preocupă Stele Unite și aliații acestora. În opinia părții americane există subiecte unde se pot realiza progrese, dar și teme asupra cărora vor exista divergențe.

Între altele, președintele Joe Biden va pleda pentru dezescaladarea și reglementarea diplomatică a tensiunilor legate de Ucraina, dar va declara clar că Statele Unite sunt gata să reacționeze dacă Rusia va invada țara vecină. Cu puțin timp în urmă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că în convorbirile de astăzi cei doi lideri vor continua discuția începută pe 7 decembrie.

Back to top button