Politică

Dumitru Viorel Focșa: Noi ținem cu românii, nu cu străinii!

A trecut un an de la alegerile parlamentare și, poate mai mult ca oricând, se vorbește intens despre noi, despre oamenii din AUR. Se încearcă pe toate părțile dezbinarea și discreditarea noastră, atât la bucată, cât și ca întreg, așa cum se încearcă din răsputeri aruncarea în derizoriu a singurului partid național creștin de pe scena politică românească. De ce? Pentru că noi ținem cu românii, nu cu străinii.

Noi suntem alături de oamenii drepți, nu de hoți și trădători! Asta deranjează. Pentru că unii „actori politici” țipă că sunt patrioți, dar au furat și fură de rup. Alții, trădători pe bani, lucrează din umbră cu cei care fac jocurile economice la nivel mondial.Mai dinainte de a deveni un partid parlamentar, AUR a demonstrat că este un partid al faptelor, o mișcare patriotică renăscută din duhul lui Ștefan, Mihai sau Iancu, prin curajul unor tineri deveniți liderii AUR. În decembrie 2020, poporul suspina în tăcere, dar Dumnezeu a aprins flacăra trezirii naționale.

Suntem unicul partid cu valori așezate pe patru piloni: credința în Dumnezeu, dragostea de țară și popor, iubirea pentru familia tradițională și libertatea neîngrădită.Chiar dacă încă nu toți înțeleg chemarea, putem spune că, la un an de când suntem în Parlament, AUR a reaprins farul Libertății, Dreptății și Demnității în România.Cine poate să-l stingă dacă Dumnezeu este cu noi? Nimeni!

Am protestat primii împotriva restricțiilor aberante, care aveau ca țintă izolarea noastră de ceea ce avem mai sfânt pe acest pământ: Libertatea și Credința, fiindcă așa voiau cozile de topor – Iohannis, Orban, Vela, Arafat, Tătaru, Cercel, Cîțu, Voiculescu, Mihăilă, Cioloș, Barna, Hunor.Am fost singurii care s-au ridicat atunci când autoritățile statului au interzis pelerinajul la peștera creștinătorului neamului nostru, Sfântul Apostol Andrei. După intrarea în Parlament nu am uitat, așa cum au făcut toate partidele de după 1989, ce am promis: să fim cu românii și pentru români. Am scris întrebări, interpelări, declarații politice, am atacat toate aberațiile legislative care au îngrădit drepturile fundamentale ale românilor, am dărâmat cel mai slab Guvern de după 1989. Atunci când nu s-a mai putut de pe băncile legislativului, am ieșit în stradă. Am ieșit și vom mai ieși, pentru că, după Dumnezeu, noi ne plecăm doar în fața neamului și a țării, nu în fața conducătorilor care își bat joc de neam și de țară. I-am arătat pe trădători iar poporul le strigă numele cu furie la proteste, chemându-i jos, în piața publică sau la judecată.

Când au văzut că nu este de joacă, au început să ne atace. Mai întâi, s-au legat de calitatea oamenilor din AUR, ei care au jefuit și sărăcit țara de 32 de ani încoace.Apoi, ne-au spus că suntem vânduți nu știu cărei puteri străine, ei care au transformat România într-o colonie aflată la cheremul marilor puteri de la Vest.Acum, pentru că am apărat din stradă dreptul la muncă al românilor, s-au unit împotriva noastră. Se cere chiar scoaterea AUR în afara legii.

Cine cere? Cei care au pe conștiință zecile de mii de români morți care au crezut că am învins pandemia, cei care ne-au îndatorat nepoții prin înregistrarea celui mai pare procent al datoriei externe din PIB din ultimii ani, cei care ASTĂZI își bat joc de țară prin oamenii pe care îi pun se conducă diverse instituții ale statului. Ei sunt cei care ar fi trebuit să fie scoși demult din politică, însă acest lucru nu s-a întâmplat pentru că nu a avut cine să se ridice împotriva lor.Acum are cine, acum aveți cu cine. Acum, pentru o Românie Mare și Unită, există AUR.

Nu vom da niciun pas înapoi, ne vom lupta de oriunde vom putea pentru ca românii să trăiască demni în țara lor, pentru cei care au furat și fură țara să ajungă nu în Parlament, ci la închisoare.Nu suntem extremiști dar vom duce hoția și trădarea la periferia societății, adică, acolo unde își merită locul. În 2021, am învățat și ne-am încălzit.Pentru toți care ne poartă sâmbetele, am un singur mesaj pentru 2022:

– nu ne puteți amenința, cât ne putem noi lupta!

Însuși imnul țării ne cheamă la o luptă dreaptă contra dușmanilor națiunii.

Dumnezeule Sfânt și Bun, Binecuvântează România Mare!

Back to top button