Republica Moldova

Bandiții Rusiei de la Tiraspol cer negocieri directe cu Maia Sandu

Autorităţile separatiste de la Tiraspol vor negocieri în ”formatul 5+2” – Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia şi Ucraina şi observatori din UE şi Statele Unite – ”cât mai rapid” şi îndeamnă Chişinăul să accepte această invitaţie, a anunţat în weekend o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, relatează Tass.

Moscova salută pregătirea Tiraspolului de a angaja negocieri cu privire la căi de apropiere între malurile Nistrului şi de relansare a unor negocieri în «formatul 5+2»”, a declarat sâmnbătă Zaharova.

”Îndemnăm liderii Republicii Moldova să dea dovadă de o abordare constructivă şi să răspundă pozitiv iniţiativei Transnistriei”, a îndemnat ea.

În opinia sa, această iniţiativă transnistreană poate ”relansa procesul soluţionării (conflictului) transnistrean şi depăşi stagnarea acestuia”.

Rusia este pregătită să asigure o mediere şi garanţii în acest porces, a dat ea asigurări.

Serviciile liderului nerecunoscut transnistrean Vadim Krasnoselski a publicat vineri o scrisoare adresată omoloagei sale moldovene Maia Sandu în care evocă oportunităţi ale unei soluţii cuprinzătoare la conflictul îngheţat între Republica Moldova şi Transnistria.

La negocieri în ”formatul 5+2”, la Berlin în 2016 şi la Viena în 2017, cele două părţi au ajuns la unele înţelegeri.

Însă, în ultimii ani, aceste negocieri se află într-un punct mort, iar nicio reuniune nu a fost organzată în ultimi doi ani, din cauza pandemiei covid-19.

Back to top button