Internațional

Încă un fost premier din UE ajunge pe statul de plată al Rusiei

Fostul premier francez François Fillon s-a alăturat consiliului de administraţie al gigantului rus din domeniul petrochimiei Sibur, a anunţat grupul joi, notează AFP și Agerpres.

Compania Sibur a publicat o listă actualizată a consiliului său de administraţie, indicând faptul că François Fillon a fost numit în consiliu ca administrator independent.

Grupul este controlat printre alţii de Leonid Mikhelson, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi din Rusia, şi de Ghennadi Timcenko, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

La sfârşitul lui iunie, el a intrat în consiliul de administraţie al unei alte companii ruseşti, Zarubejneft, specializată în dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi, în special în străinătate, deţinută de stat.

François Fillon, care a condus guvernul francez sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy între 2007 şi 2012, este şeful firmei de consultanţă Apteras pe care a creat-o în 2017.

Fostul om politic a fost condamnat în iunie 2020 la cinci ani de închisoare, dintre care doi cu executare, într-un caz răsunător de angajări fictive care i-a desfiinţat campania prezidenţială în 2017.

Mai mulţi foşti înalţi responsabili străini sunt deja în consiliile de administraţie ale unor companii petroliere ruse.

Fosta şefă a diplomaţiei austriece Karin Kneissl, care a dansat un vals cu Vladimir Putin la nunta sa din 2018, a fost numită în iunie în cadrul gigantului petrolier rus Rosneft. Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un prieten de multă vreme cu Vladimir Putin, este preşedintele consiliului de administraţie al Rosneft.

Back to top button