Politică

George Simion i-a stricat conferința de presă lui Marcel Ciolacu: Liderul PSD se eschiva pe tema certificatului verde

Copresedintele AUR George Simion a stat în spatele lui Marcel Ciolacu, în timp ce acesta făcea declarații în față jurnaliștilor. Marcel Ciolacu încerca să se eschiveze pe tema certificatului verde. Evenimentul a declanșat amuzamentul jurnaliștilor prezenți la conferința de presă. PSD a votat împotriva certificatului verde la Senat însă odată intrat ca partid în tolba lui Klaus Iohannis a devenit peste noapte un susținător fervent al certificatului verde.

Anterior, în plenul Camerei Deputaților, Simion i-a transmis lui Ciolacu că „nu vrem certificat verde”.

„Nu vrem certificat verde și nici asumarea răspunderii Guvernului Ciucă pe certificatul verde”, a spus Simion, anunțând că vineri „mii de români vor veni la proteste în față Parlamentului împotriva certificatului verde”.

Asumarea răspunderii Guvernului pe legea certificatului COVID este o varianta constituțională, a declarat, luni, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, liderul PSD.

El a adăugat că nu există însă o decizie în acest sens.

„N-am avut această discuție, avem o propunere legislativă. (…) Nu există o astfel de decizie. Sunt variante, este normal să avem variante de lucru. Cu toții ne dorim să fim cât mai eficienți în toate domeniile, inclusiv în domeniul sănătății”, a declarat liderul PSD la finalul la ședinței Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.

Întrebat dacă asumarea răspunderii Guvernului este o varianta, el a arătat că „este o varianta constituțională”.

„Este o varianta constituțională. Sunt proceduri constituționale. Important este că nimeni n-a venit cu vreo procedura neconstituțională sau neparlamentara”, a arătat președintele Camerei.

Back to top button