Internațional

Viktor Orbán: Pe vremuri, asta s-a numit Planul Clemenceau, astăzi se numeşte Planul Soroș

Libertatea şi patriotismul sunt două mari tradiţii ale politicii maghiare, „cei doi mari piloni de bază Ungariei milenare, conectaţi printr-o grindă a fidelităţii”, a spus premierul ungar Viktor Orbán, marţi, în oraşul maghiar Sopron.

În cadrul sărbătoririi “Zilei Fidelităţii”, premierul maghiar a cerut oraşului Sopron să rămână “oraşul fidelităţii” şi în următorii o sută de ani; să reprezinte o legătură între patrie şi libertate, “ceea ce va face ca Ungaria să fie un edificiu solid, în care noi, maghiarii, ne putem simţi ca acasă”, a spus. “Ziua Fidelităţii” a fost instituită în urma faptului că, în timpul unui referendum care a avut loc în 14-16 decembrie 1921, locuitorii oraşului Sopron – dat Austriei prin tratatul de pace de la Trianon – şi satele învecinate au votat pentru a face parte din Ungaria, oraşul fiind numit încă de atunci “oraşul fidelităţii”.

Premierul a spus: atunci când se apropie o furtună, omul se gândeşte, speriat, dacă nu cumva a uitat să facă ceva ce ar fi putut reduce pagubele; se gândeşte chiar dacă viaţa va putea continua la fel ca înainte.

În opinia lui Orbán, la fel se întâmplă şi atunci când are loc o furtună a istoriei. Acum o sută de ani, aveam toate motivele pentru a fi speriaţi: am pierdut un război, a avut loc un colaps social şi economic, epidemia de gripă spaniolă era în toi, am pierdut două treimi din ţară, iar o treime dintre maghiari au fost anexaţi altor ţări, a amintit premierul.

În urma acestui război, noi am fost pedepsiţi mai dur ca oricine, “deşi noi nu am vrut acest război şi nici nu am fost cei care l-au iniţiat”, a spus Viktor Orbán. Mai mult decât atât, au vrut să ne pedepsească şi pentru faptul că “eram maghiari şi am vrut să rămânem maghiari”; au vrut să forţeze milioane de oameni să îşi uite trecutul, ţara, limba şi cultura, a amintit prim-ministrul. “Au vrut să devenim altcineva, sau – dacă nu am fi făcut-o – pur şi simplu să dispărem”, a mai adăugat premierul.

Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat că în urmă cu o sută de ani, Ungaria a fost condamnată la moarte, a fost doborâtă, tăiată bucăţi şi lăsată singură. Însă oraşul Sopron şi vecinătatea sa au semnalat lumii, printr-un referendum, că nu vrem să participăm la propria noastră înmormântare, a spus Viktor Orbán.

Viktor Orbán a vorbit şi despre faptul că situaţia este dificilă şi astăzi; este nevoie, în continuare, de exemplul puternic al celor din Sopron. Vecinătatea noastră este ameninţată din nou de război, milioane de oameni migrează de pe un continent pe altul, epidemiile fac victime pe bandă rulantă, mai multe ţări se confruntă cu crize energetice, economiile dau faliment peste noapte, iar Goliaţii abuzează, iar şi iar, de puterea pe care o au şi “vor să ne spună, din nou, cine să fim, cum şi cu cine să trăim”, a explicat premierul Ungariei.

Potrivit lui Viktor Orbán, aceştia vor să uităm istoria noastră milenară şi cultura noastră, să renunţăm la rădăcinile noastre creştine. “Vor să renunţăm la noi înşine, să devenim altcineva, să fim ca toţi ceilalţi”, a spus.

Pe vremuri, asta s-a numit Planul Clemenceau, astăzi se numeşte Planul Soros; ceea ce pe vremuri era Zona de Pace de lângă Paris, acum se numeşte Statele Unite ale Europei, a afirmat Orbán. Pe vremuri a existat Antanta, astăzi există societatea deschisă, multiculturalitatea şi ideologia de gen, “atunci a fost o ocupaţie fizică, acum este o ocupaţie mentală”, a explicat premierul Ungariei.

Viktor Orbán a spus: Curtea Constituţională a declarat că maghiarii au dreptul să spună nu “experimentelor umane de la Bruxelles”, că au dreptul să apere Ungaria şi să asigure un viitor maghiar. “Dacă vom fi puternici şi uniţi, la referendum vor participa, acum, nu doar cei din Sopron şi din împrejurimi, ci toţi maghiarii; iar dacă vom fi norocoşi, poate că vom face să bată şi inima Europei”.

Back to top button