Politică

Securistul Virgil Măgureanu încearcă să pună mâna gratuit pe un imobil în centrul Capitalei

Conform informării Guvernului legat de proiectele de Hotărâre/Ordonanțele adoptate în ședința de vineri, inițiativa de acordare a fundației „Blue Planet” a statutului de utilitate publică nu a fost aprobată.

Reamintim că Guvernul Ciucă avea pe ordinea de zi spre avizare un proiect de ordonanță prin care urmează să atribuie fundației „Blue Planet” statutul de utilitate publică. Din consiliul director al fundației fac parte fiica lui Virgil Măgureanu (primul director al SRI) și soția unui milionar trimis în judecată pentru evaziune fiscală.

Obiectul de activitate al fundației este de „a sprijini persoanele dezavantajate social aflate in nevoie”. Adresa fundației este pe strada Polonă, în centrul Bucureștiului, loc în care funcționează și grădinița particulară Ioanid. Potrivit siteului instituției de învățământ, taxa anuală pentru programul lung este de 7.835 de euro.

Imobilul aparține Regiei Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“ (RAAPPS). Anul trecut, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență potrivit căreia RAAPPS va organiza licitații pentru imobilele închiriate, chiar dacă este un singur ofertant pentru spațiul respectiv. De la această regulă sunt exceptate imobilele atribuite administrației centrale, celei locale, instituțiilor sau entităților de interes public. Ceea ce dorește să devină acum fundația „Blue Planet”.

Potrivit datelor din registrul fundațiilor, fondator Blue Planet este un anume Florin Ionescu, iar consiliul director este format din Andrei Ion Biriș, Anca Andreea Biriș, Nicolae Năstase și Luminița Stela Petrovici. Comisia de cenzori este formată din Claudia Rodica Gogorița, Dragoș Florin Apostolescu și Marilena Adriana Cristescu.

Andrei Ion Biriș este patronul clubului de noapte Loft și soțul Andreei Biriș, fiica lui Virgil Măgureanu, primul șef al Serviciului Român de Informații (SRI) de după 1990.

Luminița Stela Petrovici este soția lui Răzvan Petrovici, milionar stabilit în Monaco și trimis în judecată pentru evaziune fiscală.

Back to top button