Internațional

Neomarxismul în SUA: Confruntată cu un jaf la propria locuință, o judecătoare din SUA este presată să demisioneze pentru că ar fi folosit expresii rasiste la adresa hoțului

O judecătoare din SUA va intra în concediu fără plată după ce a fost auzită folosind expresii rasiste la adresa unui hoț care a fost surprins acționând în fața locuinței sale, incidentul devenind public ca urmare a imaginilor înregistrate de camerele de surpaveghere, relatează BBC.

Potrivit presei americane, un bărbat de culoare în vârstă de 59 de ani, Ronald Handy, a fost reținut de poliție pentru suspiciunea de furt, el încercând să intre în mașina parcată în fața casei magistratului.

Judecătoarea Michelle Odinet spune că a luat un sedativ și nu își amintește absolut nimic despre incidentul din imagini, relatează BBC.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se aud voci care relatează despre un hoț aflat în fața casei magistratului. Persoanele ale căror voci se aud în înregistrarea video se referă la hoț folosind epitetul ”gândac”, expresie care este considerată rasistă.

Judecătoarea ar fi confirmat că înregistrarea video a fost făcută la locuința sa, dar precizează că nu își amintește nimic despre filmare sau despre limbajul folosit.

„Incidentul (jaful- n.red) m-a șocat profund iar starea mea mentală era una fragilă. Nu-mi amintesc aboslut nimic despre video sau despre limbajul folosit”, a transmis ea, într-o declarație de presă.

„Toată lumea care mă cunoaște pe mine și pe soțul meu știe că acest limbaj este contrar stilului nostru de viață”, a mai spus ea, adăugând că îi pare nespus de rău și că lumea ar trebui să înețeleagă că era profund tulburată de incident, în condițiile în care cel care a dat spargerea la locuința sa era înarmat.

Încă nu este clar cine a dat publicității înregistrarea video, însă mai multe voci au cerut demisia magistratului.

Back to top button