Social

De vorbă cu România Frumoasă la Radio Reșița

În fiecare seară de joi, între orele 21-23 realizatorul emisiunii ”De vorbă cu România frumoasă” Ciprian Demeter, publicist și editorialist la Cotidianul, lector universitar și specialist în etică și filosofie, vă așteaptă, cu cele mai noi interviuri, dezbateri și păreri pe teme sociale, politice, culturale și artistice, alături de invițati din cele mai diverse domenii.

Nu putem direcționa vântul, dar dacă știm din ce direcție bate, ne putem ajusta temeinic pânzele. Alături de noi, pe frecvența 105,6, Radio Reșița, ascultătorii vor afla din ce direcție bate vântul și cum să-și ajusteze pânzele pentru a parcurge, în lung și-n lat, România Frumoasă, într-o discuție deschisă cu cei care au văzut fața frumoasă a României, dar mai mult decât atât, au contribuit prin munca lor la păstrarea și la dezvoltarea acestei Românii Frumoase. România frumoasă poate fi o metaforă pentru unii, poate fi un deziderat pentru alții, dar cu siguranță poate fi o realitate pentru mulți dintre noi.

“Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actorii”, spunea Shakespeare. Alături de noi, vor fi în această seară Beatrice Rancea, regizor și coregraf, sef-secție Dramă în cadrul Teatrului Alexandru Davila din Pitești și Felix Goldbach, managerul Teatrului Alexandru Davila din Pitești, doi oameni care ne-au demonstrat că cea mai înaltă măsură a valorii unui om, se întrezărește în timpul confruntărilor la care îl supun împrejurările.

Teatrul a fost în ultima vreme un domeniu mult încercat, care a reușit să supraviețuiască, dar mai mult să capete strălucire și să fie aproape de sufletele noastre, tocmai unor oameni precum invitații noștri din această seară. Vă poftim să fiți alături de noi pentru o dovadă a faptului că un artist adevărat și un om dedicat culturii și artei, pot picta o lume imensă pe o pânză mică.

Back to top button