Politică

Coliban, adevăratul Grinch al Brașovului, fură bucuria sărbătorilor de iarnă și transformă orașul în Cenușăreasa Transilvaniei

Consilierul local Alexandra Crivineanu critică dur atitudinea administrației locale cu privire la perioada sărbătorilor și la lipsa evenimentelor culturale în orașul nostru.

“Ajuns în Primărie cu surle și trâmbițe, Coliban este imaginea eșecului în administrația locală. Promisiunile de transformare peste noapte a Brașovului într-un oraș viu, generator de evenimente pentru locuitori, s-au evaporat într-un an și un pic.

În calitate de membru al Comisiei de cultură atrag atenția că acest trend nu mai poate continua în Primăria Brașov. Sub guvernarea locală Coliban-USR, Brașovul se scufundă în anonimat.

Brașovul și brașovenii suferă din perspectiva vieții culturale, suferă din cauza incapacității administrației conduse de actuala echipă de la primărie de a oferi brașovenilor evenimentele promise. În această perioadă ar fi trebuit să asistăm la un spectacol de lumini în tot Brașovul, concerte de colinde și târguri de Crăciun în fiecare cartier al orașului, la competiții și concursuri cu tematică festivă între școli și licee, la teatru stradal, desigur în condițiile în care normele sanitare și de desfășurare sunt respectate.

Am văzut că Primăria lui Coliban poate acorda contracte “la minut” firmelor conduse de prietenii USR, dar nu este capabilă să ofere brașovenilor patinoarul de care orașul are atât de mare nevoie.

Ce ironie, domnule Coliban?! Orașul din inima munților, renumit pentru domeniul schiabil și pentru practicarea sporturilor de iarnă, să nu fie capabil să aibă un patinoar, dar să își propună să facă grădini de zarzavat între blocuri.

Cum vă simțiți, domnule Coliban, stimați colegi din Primărie, când mergeți la Craiova, Sibiu, la Alba Iulia, la Cluj Napoca? Prin incapacitatea administrativă nu faceți altceva decât să transformați Brașovul în Cenușăreasa Transilvaniei”, a spus Alexandra Crivineanu.

Back to top button