Politică

Ministrul Florin Roman a trimis ziarului Libertatea 10 pagini din lucrarea de master, care sunt 100% copiate

„Lucrez la PNRR. Am nevoie de puțină îngăduință”. „În momentul în care faci o lucrare de disertație ți se dă o bibliografie. Dacă ți se dă bibliografia, ce faci?”, a spus Florin Roman, ministrul digitalizării, când Libertatea i-a spus că a găsit la Timișoara un suport de curs identic și apărut cu cinci ani înainte de disertația lui de master de la București.

„Transformarea digitală a României” din PNRR este un program cu buget dedicat de 1,8 miliarde de euro. Obiectivul se va realiza sub coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de Florin Roman, vicepreședinte PNL. Libertatea publică astăzi dovada că, în afara temei cărții de negăsit din CV, ministrul Roman și-a plagiat o altă lucrare: disertația de master susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012. Așa arată o pagină din lucrarea profesorului timișorean Dumitrescu, din 2007-2008 (stânga) și o pagină din lucrarea de master a ministrului Roman din 2012 (dreapta).

Seamănă cuvânt cu cuvânt. Cele 10 pagini din disertație primite la redacție chiar de la ministrul Roman, autorul lucrării masterat din 2012, sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu. Masterandul Florin Roman, acum ministrul cercetării, inovării și digitalizării, a preluat identic textul, figurile, graficele și chiar erorile de redactare, cuvintele cu litere lipsă din lucrarea profesorului timișorean.

Libertatea a solicitat pe 6 decembrie Universității Titu Maiorescu, unde Roman și-a făcut masteratul, întreaga lucrare a acestuia. „Deocamdată nu a fost găsită în arhivă”, a sunat răspunsul facultății, până la închiderea acestei ediții. Contactat miercuri de ziar, ministrul Florin Roman a explicat cele 10 pagini identice spunând: „În momentul în care faci o lucrare de disertație ți se dă o bibliografie. Dacă ți se dă bibliografia, ce faci?”.

El a afirmat că nu i se pare nimic anormal și spus că „dacă asta e iar o altă mare problemă…”. Apoi a amintit că are mult de lucru la PNRR și că „Am nevoie de puțină îngăduință” pentru că altfel „nu știu dacă voi reuși”.

Publicul poate vedea, mai jos, cum arată, puse față în față, suportul de curs de la Timișoara și teza de master a ministrului care va coordona, conform PNRR, „Transformarea digitală a României”, „cloud-ul guvernamental”, „asigurarea interoperabilității bazelor de date disponibile la nivelul tuturor instituțiilor statutului român” și alte sarcini de o complexitate și de un nivel profesional și academic fără precedent.

Pe 25 noiembrie 2021, Florin Roman a fost numit, în guvernul PNL-PSD-UDMR condus de Nicolae Ciucă, ministrul cercetării, inovării și digitalizării .

Back to top button