Politică

ANAT, critici la adresa lui Ciucă și Arafat: Au luat niște decizii ABERANTE

Guvernul ne-a făcut un mare cadou de Moş Nicolae şi a schimbat regulile în timpul jocului, împărţind ţările în state UE şi non-UE, un lucru care, personal, mi se pare aberant, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, într-o conferinţă de presă.

„După această perioadă de aproape doi ani în care a fost extrem de greu şi noi eram cumva în afara activităţii economice a României, Guvernul vine din nou cu o surpriză, un mare cadou de Moş Nicolae, în sensul că, aşa cum ne-a obişnuit, a schimbat regulile jocului în timpul jocului. Pe o perioadă de 30 de zile, practic, au anunţat cu nonşalanţă că au mai modificat puţin: lista ‘semafor’, care a fost destul de corectă şi destul de respectată în ultimul an, nu mai are nicio valoare. Practic, ţările au fost împărţite după nişte criterii, nu ştiu, probabil decizia domnului Arafat, în ţări UE şi non-UE. Este un lucru care, personal, mi se pare aberant. Astăzi, turiştii vaccinaţi care vin din ţări non-UE trebuie să facă test. Atunci, ce avantaj mai are turistul vaccinat? Până acum trebuia să sprijinim vaccinarea sau cel puţin cei care erau vaccinaţi să aibă un avantaj, un atu…Eu sunt un adept al vaccinării ca o parte din soluţia de rezolvare a acestei mari probleme, care văd că nu se mai termină. În acest moment, cei care se vaccinează nu mai au niciun avantaj. Asta înseamnă că acolo pe unde sunt trebuie să-şi facă teste. Gândiţi-vă că un test în Antalya, în Istanbul, în Turcia este 15 euro, îl faci în trei minute şi îţi iei rezultatul a doua zi. Dar sunt ţări exotice, gen Maldive sau Mauritius, unde testul este 150 de euro, deci nişte sume extrem de mari. Noi am plătit pentru oameni avansuri, pentru că nu ne ţine nimeni de Revelion locuri garantate cu o lună înainte. Se trezesc în faţa unor costuri foarte mari”, a afirmat Burcea.

Acesta a adăugat că s-au făcut demersuri pe lângă autorităţi pentru a se introduce testarea românilor care pleacă în vacanţe şi la frontieră, însă „nu e nimeni de acord, nu ştim…”.

„Deşi insistăm de patru zile cu o scrisoare deschisă pe care am transmis-o, cu discuţii cu miniştrii din Guvern, nu vreau să nominalizez, dar probabil că vi-i imaginaţi, în care îi rugăm să ne dea voie ca turiştii români să poată să facă testele şi în frontieră, nu e nimeni de acord, nu ştim… deşi domnul prim-ministru Ciucă ne-a răspuns luni, printr-un mesaj, că vom face o întâlnire cu cei din domeniu ca să găsim soluţia cea mai bună. Ceea ce cerem noi în acest moment pentru turistul român este să se poată face testul şi în frontiera României. În marea majoritate a destinaţiilor se face test înainte de a pleca, iar şansa să faci acolo boala este destul de mică, or răspunsul dumnealor (al autorităţilor, n.r.) este că dacă te îmbolnăveşti acolo să nu vii bolnav în România. Dar dacă faci testul pe aeroport, nu se înţelege că e la intrarea în România şi îşi dai seama dacă eşti bolnav sau nu? Mai apare o problemă: niciun cetăţean român nu este obligat să facă test în străinătate. Atât cei vaccinaţi, cât şi cei nevaccinaţi, dacă nu vor să facă testul stau în carantină. Care este modalitate prin care acel om este verificat din punct de vedere medical? Este zero. Măsurile nu sunt analizate… Cei 10.000 – 15.000 de turişti care vor pleca în străinătate sunt sub verificare şi controlul nostru (al agenţiilor de turism, n.r.). Noi îi luăm, noi îi ducem la testare. Probabil că se doreşte ca din milionul de români să nu mai vină decât 300.000 în România… Oamenii s-au dus în Europa să muncească, nu în vacanţe, a subliniat reprezentantul ANAT.

Burcea a dat ca exemplu măsurile luate de Bulgaria în această perioadă, iar rezultatele sunt o creştere de 30% a încasărilor din turism, de la 1 decembrie.

„Ce a făcut Bulgaria? Până la data de 1 decembrie, Bulgaria cerea să fie toţi cei care veneau din România vaccinaţi să facă şi test. Au văzut că la noi a scăzut infectarea, şi la ei, şi au decis ca de 1 decembrie să se intre fie vaccinat, fie cu test. În acest moment, toţi românii vaccinaţi intră în Bulgaria sau au un test rapid. Încasările pe Bulgaria au crescut cred, în ultimele zile, cu 30%, iar noi nu ştim cum să facem să îi oprim”, a spus Alin Burcea Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat duminică faptul că românii şi alţi cetăţeni din UE care vin în România din ţări din afara Uniunii Europene vor trebui să prezinte un test RT-PCR, obţinut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat, miercuri, conferinţa de presă, în cadrul căreia au fost abordate teme, precum: măsurile de susţinere a mediului de afaceri ce se regăsesc în Programul de Guvernare 2021-2024, poziţia CNIPMMR cu privire la Acţiunea 4.1.1 – „Investiţii în activităţi productive (noua măsură 3) şi punctul de vedere al agenţiilor de turism faţă de noile restricţii de călătorie impuse de către autorităţile de la Bucureşti.

Back to top button