Politică

George Simion: Domnul cu barbă este ambasadorul UE pentru LGBT. Sunt consternat

Își bat joc de valorile noastre, de credința noastră, sub masca falsă a libertății și a dreptului la opinie. George Simion reacționează dur după ce un oficial european homosexual a pozat îmbrăcat în sfânta Maria și cu un prunc în brațe, simbolizându-l pe Isus Hristos.

„Am aflat, cu consternare, că domnul cu barbă din imagine, este ambasador al Parlamentului European pentru drepturile LGBT. În această calitate, domnia sa a găsit de cuviință să realizeze o ședință foto în care a pozat ca Fecioara Maria, ținându-l în brațe pe pruncul Iisus. Evident, aluzia la marea sărbătoare a Nașterii Domnului este evidentă.

„Dacă ignorăm faptul că Iisus n-a fost alb, putem crede la fel de bine că Fecioara Maria avea barbă, de ce nu?”, a spus Riccardo Simonetti.

Este evident pentru toată lumea că acest om este un provocator. În numele toleranței pe care o propovăduiește jignește sentimentele a milioane de creștini din întreaga Europă, al cărei reprezentant ar trebui să fie.

Nu poate fi o coincindență apariția acestei provocări, acum. Așa cum nu a fost o întâmplare nici adoptarea raportului Matici sau infamul „ghid” al Comisiei Europene pentru Crăciun.

Este clar că unele minți bolnave încearcă să schimbe fondul și valorile care au stat la baza Europei și a României. Așa ceva nu se poate tolera. Cer demisia imediată a lui Riccardo Simonetti din funcția de ambasador al Parlamentului European, precum și scuze publice față de zecile de milioane de creștini din Europa.

Și totuși, nu pot să nu mă întreb: de ce n-a făcut o astfel de ședință foto și cu un simbol islamic?”, a declarat George Simion.

Back to top button