Internațional

Șeful PSD din Germania, Olaf Scholz, susține vaccinarea obligatorie

Viitorul cancelar german Olaf Scholz se declară în favoarea vaccinării obligatorii împotriva covid-19, în lupta împotriva epidemiei, în contextul în care Angela Merkel a îndepărtat până în prezent această opţiune, reţinută în Austria vecină, relatează AFP.

Olaf Scholz ”a declarat că observă că există dezbateri cu privire la acest subiect în Bundestag, în toate partidele”, declară o sursă din anturajul acestuia.

Potrvit acestei surse, succesorul Angelei Merkel şi-a ”semnalat simpatia faţă de o asemenea reglementare” marţi, în cursul unei reununi a Angelei Merkel, la care a participat şi Scholz, cu conducătorii celor 16 landuri germane, care ar putea conduce la o înăsprire a restricţiilor anticovid.

Presa germană scrie că autorităţile analizează o închidere a barurilor şi cluburilor.

Angela Merkel a îndepărtat, până acum, opţiunea vaccinării obligatorii, adoptată de către Austria.

Vaccinarea obligatorie a fost impusă recent, în Germania, angajaţilor azilurilor de bătrâni, spitalelor şi militarilor din cadrul Bundeswehr şi urmează să intre în vigoare în curând.

Situaţia sanitară rămâne tensionată, iar marţi rata incidenţei era de 452,2 cazuri la 100.000 de locuitori.

Aproximativ 57 de milioane de german au fost vaccinaţi complet până în prezent, reprezentând 68,5% din populaţie.

Vaccinarea obligatorie – respinsă mult timp de către o majoritate a germanilor – este susţinută în prezent de aproape două trimi din populaţie (64%), potrivit unui sondaj recent difuzat de posturile RTL şi ntv.

Back to top button