Știrile 60m.RO

Vârsta de pensionare în 2022

Odată împlinită vârsta de pensionare, poate fi obținută și pensia pentru limită de vârstă. Acest lucru depinde însă și de îndeplinirea stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii.

Potrivit Avocat.net, în prezent, toate pensiile, inclusiv cea pentru limită de vârstă, sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Aceasta ar fi trebuit să fie înlocuită de Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar trecerea la noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru 2023.

Vârsta minimă de pensionare, în 2022

Persoanele care ating în 2022 vârsta standard de pensionare pot cere să iasă la pensie, dacă îndeplinesc și condiția stagiului de cotizare. Aceasta presupune un minim de 15 ani, în timp ce acela complet este de 35 de ani.

Pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Desigur, potrivit legislației în vidoare există cazuri în care bărbații pot ieși la pensie mai devreme. Este vorba despre cei care au lucrat în condiții deosebite și speciale de muncă. Practic, aceștia beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare, proporțional cu perioada de timp lucrată în condiții grele.

La femei însă este diferită. În principiu, vârsta de pensionare este de 63 de ani, însă va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030. În 2022, de pildă, femeile se pot pensiona la 61 de ani trecuți. Au însă și opțiunea să aleagă să lucreze până la 65 de ani. Cele care optează să lucreze până la 65 de ani, chiar dacă se puteau pensiona, nu se mai pot răzgândi ulterior. În plus, începând de anul viitor se va trece la vârsta standard de pensionare pentru femei de 62 de ani.

Punctul de pensie crește chiar din această lună

Anul 2022 a început cu o creștere a punctului de pensie, anunțată de Guvern încă de la finalul anului trecut. Astfel, punctul de pensie s-a majorat cu 10%, de la 1.442 lei, ajungând la 1.586 lei. Pensionarii cu venituri mai mici de 1600 de lei primesc ajutor în prima lună a anului. Pensionarii cu pensia mai mare de 4000 vor plăti contribuția de sănătate, iar pensiile militare vor fi majorate. De asemenea, Guvernul a anunțat și o nouă formulă de calcul a pensiilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button