Politică

Baronul roșu Felix Stroe își face complex de vile pe malul Lacului Siutghiol, arie naturală protejată inclusă în Natura 2000, cu o autorizație ilegală

Felix Stroe, președintele filialei județene PSD Constanța, a început lucrările de edificare a unui complex de cinci vile în localitatea Ovidiu, pe malul Lacului Siutghiol, arie naturală protejată, inclusă în rețeaua ecologică Natura 2000.După cum se poate observa în documentațiile de urbanism ale proiectului, construcțiile vor bloca liberul acces la lac, în condițiile în care, potrivit legii, edificarea în zone protejate se poate realiza numai sub rezerve speciale, scrie Dobrogea Live.

Șeful PSD Constanța nu a obținut avizul Direcției Județene pentru Cultură, ceea ce indică faptul că autorizația de construire a fost eliberată ilegal în septembrie 2022. Cum zona privilegiată pe care construiește Stroe este arie protejată Natura 2000, dar se află și în situl arheologic CT-I-m-A-02723, avizul Ministerului Culturii este obligatoriu pentru obținerea autorizației de construire. Terenul de 1.500 mp a fost obținut de Stroe și soția sa, Elena, de la Primăria Ovidiu în 1994, potrivit extrasului de carte funciară. Documentul arată că pe perioada valabilității autorizației de construire, până în iulie 2025, Stroe a instituit drept de superficie pe terenul de pe malul lacului în favoarea lui Adrian Măriuț și Cristian Gabriel Panait, ambii implicați în proiecte imobiliare controversate cu firma Alpha Builders, dezvoltator care va construi și cele cinci vile ale baronului local, mai spune sursa citată.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button