Opinii

De ce crește AUR? Pentru că niciodată nu se rupe de popor!

Disperați că în sondaje AUR crește ca voinicul din poveste, într-un an câți alții în 32 de ani, partidele tradiționale (adică deja consacratele grupări infracționale organizate deghizate în partide) și-au cam pierdut, în ultimele săptămâni, somnul. Când și când mai ațipesc, dar n-au parte de odihnă, căci iar apare câte-un iureș, iar se petrece vreun eveniment, iar se declanșează o situație – și din toate astea Alianța pentru Unirea Românilor iese întărită, iar PNL, PSD și, mai ales, USR, ies cu fâșul rupt. Evident, o asemenea situație nu poate fi pe placul sistemului securist instalat în România imediat după căderea sistemului comunist. Și cum de ar fi? Păi ce bine se odihneau securiștii, ce trai pe vătrai duceau, știind că în România puterea e în mâna lor, prin cele două partide-surori, PSD și PNL, care se tot roteau la guvernare ca-n călușei, la care au adăugat, ca debușeu, și #fărăpenalii din USRPLUS! Și acum? Acum a venit AUR și amenință să le strice rotativa, ba, mai rău, să-i lase cu chiloții în vine, fără putere, fără influență și mai ales fără bani.

Inițial, sistemul a încercat să tempereze avântul AUR, scoțând la înaintare, prin vocea gurnaliștilor-tonomat și a influencerilor plătiți cu bonuri de masă, ipoteze precum „AUR sunt plătiți de Putin”, „AUR sunt vânduți Moscovei”, „AUR e făcut să destabilizeze România”. Când s-au prins românii că ăia vânduți Moscovei se află, de fapt, în guvern, unde fac sluj în fața oligarhilor ruși din energie, iar ăia care destabilizează România sunt chiar cei care, teoretic, o guvernează, securiștii au schimbat placa. Au trecut la „AUR sunt legionari!” „AUR vor să revină la politica revolverului!”, „AUR aduc violența în politică!” Și au asmuțit asupra AUR și hoardele de procurori, dornice să le vadă stăpânul Iohannis cât sunt de docile. Poate așa se explică de ce Băsescu, care i-a tras o smetie unui copil de-a văzut ăla toate stelele Uniunii Euroene, nu a avut niciodată dosar penal, în vreme ce George Simion, pentru că l-a bătut pe umăr pe ministrul Vergilică, s-a ales acum cu dosar penal.

Citește și: Dosar politic deschis pe numele lui George Simion

Cum niciuna dintre metodele alese pentru a frâna ascensiunea AUR nu a ținut, sistemul a vrut să știe cine sunt votanții acestui partid, ca să afle măcar cine i-o trage la următoarele alegeri – dacă s-or mai ține. Și a aflat astfel un lucru șocant pentru el, lucru pe care, evident, a căutat să-l ascundă cât mai bine sub preș: profilul educațional al votantului AUR, comparativ cu profilurile votanților altor partide. Iar aici lucrurile devin interesante: potrivit recentului sondaj Avangarde, 62% dintre votanții AUR au studii medii (liceul, postliceală), 30% au doar studii gimnaziale şi 8% au studii superioare. Spre comparație, PSD e votat de 58% de români cu studii gimnaziale, 34% români cu studii medii şi 8% români cu studii superioare. La PNL, procentele sunt: 38% gimnaziale, 38% medii şi 24% superioare, iar la USR de 20% sub medii, 42% medii şi 38% superioare.

Din toate aceste cifre, ce a prezentat presa vândută sistemului? Ce au titrat publicațiile online, ce au zbierat cu șapte guri vuvuzeii la televizor? „AUR are doar 8% votanți cu studii superioare!” – vrând prin aceasta să inoculeze ideea că restul de 92% dintre votanții AUR ar avea doar două clase mai mult ca trenul, deci AUR e partidul prostimii. De fapt, cifrele arată altceva: că marea majoritate a românilor cu studii medii, adică acea clasă de mijloc care de 32 de ani e cea mai chinuită și mai împilată de sistemul mafiot, își pune astăzi speranțele în AUR. Sunt oameni care au crezut în PNL și s-au lămurit, sunt oameni care au crezut în USR și de asemenea s-au lămurit. Acum toți acești oameni, harnici, muncitori, onești și cu bun simț, care vor ca România să nu mai fie pentru ei ciumă, ci mumă iubitoare, cred în AUR. Iar AUR nu-i va dezamăgi, pentru că AUR nu se rupe de popor – spre deosebire de celelalte partide, cărora li se rupe de popor!

Citește și:

Coaliția toxică PSD-PNL nu ucide „live-urile”, ci ucide democrația!

Sondaj Inscop: AUR, a doua forță politică din România

În acest ritm în maxim 6 luni AUR va fi cu mult peste PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button