Politică

Cristian Diaconescu, despre ”păduchele” Muraru: E dovada unui anume tip de infantilism care nu îl ajută pe politician, dar care ne face rău ca țară

Cristian Diaconescu, președintele PMP, a vorbit despre demersul făcut de Alexandru Muraru, consilierul premierului Florin Cîțu pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, care a reclamat colaborarea conjuncturală dintre AUR și USR PLUS printr-un document oficial transmis către Comisia Europeană, SUA, Israel și Germania.

La B1 TV, fostul șef al diplomației române a explicat că tipul acesta de atitudine politică este „dovada unui anume tip de infantilism care nu îl ajută pe politician, dar care ne face rău ca țară.

„Continui să cred că tipul acesta de atitudine politică, și încerc să fiu elegant, și anume să îți muți subiectele în exterior, invocând, cerând, rugându-te pentru o intervenție din exterior în scena politică românească în momentul în care ai ajuns în criză de soluții, este, repet, dovada unui anume tip de infantilism care nu îl ajută pe politician, dar care ne face rău ca țară”, a explicat Cristian Diaconescu.

„În acest moment, din partea Bruxellesului, ce pot să înțeleg, nu pentru că un politician sau altul au transmis niște mesaje, ci pentru că oficiile diplomatice sunt cele care informează în timp real în legătură cu dezvoltările politice din România, aceasta este misiunea lor, deci din exterior pot să înțeleg faptul că în România, stat din estul Europei, cu probleme și dificultăți de acomodare democratică și la principiile statului de drept, precum exemplu Ungariei sau Poloniei, repet, așa cum se vede din exterior un astfel de demers, este în curs de formare o mișcare neofacistă, iar cei de la București, politicienii care reprezintă un stat membru NATO și al Uniunii Europene, nu sunt în stare să blocheze o astfel de dezvoltare decât dacă primesc sprijin extern”, a adăugat președintele PMP.

Întrebat dacă este de părere că actuala criză politică a fost generată de bani, de numirile la parchete sau mai degrabă de un eventual blat între președintele Klaus Iohannis și PSD, Cristian Diaconescu a afirmat: „De bani. Cei care sunt în spatele celor cărora acum li se cere public să se exprime într-un fel sau altul. Se vede după tipul de ezitare, faptul că nu au o decizie politică internă corespunzătoare. Din această perspectivă, cei din exterior cărora li s-au adresat au următorul raționament – să îi izolăm un pic, lăsați-i să își rezolve problemele interne, în acest moment nu mai putem conta pe România din punct de vedere decizional. Vreau să vă spun că acum, când vorbim, ministrul de Finanțe ar trebui să fie într-o reuniune la Bruxelles pe Planul Național de Redresare și Reziliență. Spune-mi și mie ce credit i-ai da dacă ai fi, să zicem, din partea Sloveniei, privind spre discursul ministrului român al Finanțelor”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button