ISTORIEMagazin

Tezaur din epoca bronzului, descoperit în județul Cluj

Paul Bandilă este un pasionat de istorie care împreună cu tatăl sau s-au aventurat într-o pădure din județul Cluj, în care mai fuseseră de câteva ori.
A fost că o mică excursie, o drumeție în natură, doar că a luat cu el și detectorul de metale.

Până acum am găsit doar mărunțișuri, monede comuniste, niște kreuzeri de prin sec 19, mai mult obiecte din război, schije, tuburi, obuze explodate, nasturi, plăcute de identificare etc.

Paul Bandila

Tezaurul a fost descoperit în data de 16 Octombrie, chiar de ziua de naștere a lui Paul Bandila; el consideră această descoperire un cadou primit de la cei care au locuit în acea zona în epoca bronzului, acum câteva milenii.

Acest tezaur este prima și singură mea descoperire de proporții mai mari.

Paul Bandila

Obiectele au fost predate conform legii specialiștilor, care vor stabili la fața locului în urma cercetării, modul cum au ajuns aceste topoare să fie îngropate, toate în același loc.
Autorul descoperirii a postat imaginile pe grupurile tematice și aici, pe lângă felicitările primite, au apărut și ipoteze din partea pasionaților: posibil că aceste topoare din bronz să fi fost îngropate de către posesorul de atunci, pentru a-și arată supremația/puterea lui sau a comunitatii sale; de asemenea, unul din colegi spune că motivul acestei depuneri este cel al imbunarii zeilor.
Ar mai exista posibilitatea ca în acel loc să fi existat o turnătorie, iar obiectele să fi rămas ascunse acolo peste milenii, până când Paul le-a descoperit.

Descoperirea a fost pur intamplatoare si consider ca am avut noroc.

Paul Bandila

Conform legii, în urmă unor descoperiri întâmplătoare de obiecte de interes patrimonial, descoperitorul este obligat să predea aceste obiecte fie la primăria de pe raza căreia s-a făcut descoperirea, fie la Direcția Județeană de Cultură.

Back to top button