Economie

Mircea Coșea: Guvernul să se întoarcă la popor

În contextul discuțiilor despre măsurile fiscale, economistul Mircea Coșea a atras atenția într-o emisiune Tv cu privire la faptul că actualul Guvern trebuie să se întoarcă la popor.

„Această mișcare care a început la Ministerul de Finanțe unii o condamnă ca fiind o manipulare, ca fiind un spectacol. Eu totuși cred că la nivelul funcționărimii ca să zic așa, există conștiența exactă a faptului că vor avea pierderi importante ca urmare a aplicării dacă se va aplica această, încă nu știm care, ordonanță de urgență(…) Felul în care au protestat este de neînțeles. Presa nu a avut acces. În țară au început mișcări imediat, deci este o mișcare care ar trebui să fie luată în serios.

Eu îmi pun întrebarea, cei din Ministerul de Finanțe nu au știut până acum despre aceste ordonanțe? Cine le face până la urmă? Unde se fac ordonanțele acestea? Dacă ar fi fost o mișcare de protest la Ministerul Culturii sau Familiei înțelegeam.

Dar la Ministerul de Finanțe există funcționari care nu doar completează tabele. Există și directori, directori adjuncți, secretari generali, personal care ar fi trebuit să fie foarte mult folosit pentru elaborarea acestor măsuri pe care Guvernul vrea să le ia. Apare o chestiune neclară pentru mine. Este timpul ca acest Guvern să  se întoarcă spre popor”, a conchis Coșea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button