PoliticăPrima Pagină

George Simion: Cioloș să își depună mandatul mâine dacă are onoare

George Simion, co-preşedinte AUR, a comentat demersul lui Dacian Cioloş de a realiza o majoritate parlamentară în termenul stabilit din Constituție. „Nu există aşa ceva, nu o să fie votat niciodată”, a spus acesta.

Întrebat dacă Dacian Cioloş va reuși în 9 zile să contureze o majoritate parlamentară, George Simion, co-preşedintele AUR, s-a declarat amuzat şi a precizat că, de fapt, Iohannis „şi-a bătut joc de cei de la USR cu această nominalizare”. 

„Ce 9 zile. Nu a mai rămas nicio zi. Cioloş nu va fi niciodată prim-ministru. Şi-a bătut joc Iohannis de cei de la USR cu această nominalizare. Categoric vrea să rămână Cîţu cât mai mult timp. Aş râde toată emisiunea, dacă nu ar fi trist. S-a trezit Iohannis acuma să devină preşedinte jucător, să se implice, să facă jocuri politice când vine o iarnă foarte grea.

„Nu există aşa ceva nu o să fie votat niciodată”

Dacă Dacian Cioloş ar fi cu adevărat responsabil cum clamează şi-ar depune urgent mandatul, i l-ar da înapoi lui Iohannis şi ne-am pune la masa negocierilor. Nu există aşa ceva nu o să fie votat niciodată”, a spus George Simion.

„Este bluf, ca la poker. Joacă poker cu viitorul românilor”

Întrebat cum crede că s-a ajuns la ideea de Dacian Cioloş de premier desemnat, George Simion a apreciat că este un „bluf”.

„Este bluf, ca la poker. Asta face Klaus Iohannis. Joacă poker cu viitorul românilor. El vrea să joace golf cu premierul lui şi credea că nu va trece moţiunea de cenzură. Domnul Iohannis nu ne-a dat impresia că am avea un preşedinte de ţară.

Ne-a dat impresia unui suveran gol şi rece care aşa distant observă ce se întâmplă. Mi-am adus aminte de declarația de săptămâna trecută în care spunea că este un stat care a eșuat în a-şi proteja cetățenii. De parcă nu el a fost preşedintele acestui stat timp de 7 ani. Este trist. Noi am mai avut aşa ceva, un astfel de suveran, care s-a jucat cu ţara”, a mai spus George Simion, co-preşedinte AUR la emisiunea Subiectiv de la Antena 3.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button