România a trăit între 1916 și 1918 una dintre cele mai uimitoare transformări din istoria sa: în numai doi ani, o țară aproape prăbușită pe front, dezorganizată de deciziile mediocre ale clasei politice, s-a ridicat și a atins apogeul existenței sale moderne prin Marea Unire. Ceea ce părea o înfrângere totală în 1916–1917 era, în fapt, momentul în care poporul român se pregătea să-și descopere adevărata forță.
Când politica a eșuat, națiunea s-a trezit. Țăranii-soldați au rezistat, oamenii simpli au rămas neclintiți, iar provinciile românești — unite în spirit și destin — au împins istoria înainte. Măreția nu a venit din strategiile guvernului, ci din luciditatea, unitatea și hărnicia unui popor care a refuzat să accepte înfrângerea ca verdict final.
Așa se explică miracolul românesc: în doi ani, România a trecut de la disperare la triumf, de la haos la împlinirea idealului național. Aceasta este măreția unei națiuni care, atunci când se ridică, schimbă istoria.
